Simona Halep, devastată de moartea lui Mihai Leu. Și-a luat rămas bun într-un mod copleșitor: "Dumnezeu să te odihnească în pace". Fără el, lumea sportului este mai săracă

Simona Halep, devastată de moartea lui Mihai Leu. Și-a luat rămas bun într-un mod copleșitor: "Dumnezeu să te odihnească în pace". Fără el, lumea sportului este mai săracă

Simona Halep a reacționat după decesul lui Mihai Leu.

Vestea că Mihai Leu a murit a zguduit o țară întreagă, lăsând în urmă nu doar o carieră remarcabilă, ci și o comunitate uriașă care îl aprecia. Printre primele persoane care au reacționat public se află și Simona Halep. Dubla campioană de Grand Slam a postat un mesaj pe rețelele sociale, însoțit de o imagine cu fostul campion mondial WBO.

"Dumnezeu să te odihnească în pace Mihai", este mesajul scris de Simona Halep

Citește și: Elisabeta Lipă, în stare de şoc după pierderea care a zguduit România. Decesul lui Mihai Leu lasă o rană adâncă: "Sufletul îmi este trist şi îndoliat. A plecat un om de o valoare rară, un om care a ştiut să lupte nu doar în ring, ci şi în viaţă"

Familia lui Mihai Leu a anunțat că fostul sportiv va fi înmormântat vineri, 4 iulie 2025

Potrivit familie sale, trupul fostului campion mondial va fi adus la Hunedoara azi, 2 iulie 2025, iar înmormântarea va avea loc peste două zile: ”Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand.

Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”, a transmis familia.

Citește și: Ștefan Bănica, mesaj copleșitor după moartea lui Mihai Leu: "L-am cunoscut personal acum câțiva ani. Fiecare discuție pe care am avut-o cu el purta amprenta modestiei lui incredibile"

Cariera lui Mihai Leu

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara. A început să boxeze în 1977 la Clubul Constructorul din Hunedoara, iar în 1982 a semnat cu Dinamo. Din 1986 a trecut la clubul Steaua, făcând parte din Lotul național de box al României, unde a fost antrenat de Dumitru Ion și Alec Năstase. A cucerit titlul ce campion național al României (1983, 1984, 1985, 1986). A fost campion mondial la juniori în anul 1987. În circuitul competițional de amatori a boxat în 200 de meciuri, dintre care a câștigat 190.

În anul 1991, Mihai Leu a trecut la profesioniști. A cucerit, în 1995, titlul de campion intercontinental versiunea WBO, pe care nu și l-a apărat ulterior. A devenit campion mondial la Hamburg, în 1997, în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria României. La profesioniști a boxat în 28 de partide, câștigând toate confruntările. În 20 septembrie 1997, la Aachen, în Germania, și-a apărat titlul WBO la semimijlocie în meciul împotriva pugilistului irlandez Michael Carruth.