Stiri

Shakespeare ar putea fi interzis din programa şcolară din America

Shakespeare ar putea fi interzis din programa şcolară din America
Un grup de profesori din America spun că Shakespeare este rasist şi sexist, motiv pentru care cer ca autorul să fie scos din programa şcolară.

Unul dintre stâlpii literaturii universale, considerat cel mai mare scriitor de limbă engleză, Shakespeare, este considerat de un grup de profesori din America sexist şi rasist, motiv pentru care cer ca acest autor să nu mai facă parte din programa şcoalară. Creatorul operelor Hamlet, Romeo și Julieta, Regele Lear, Othello sau Richard al III-lea nu mai este pe gustul ideologiei de stânga care se extinde tot mai mult în Statele Unite, dar și pe glob.

Profesorii care au format grupul #DisruptTexts îi reproșează lui Shakespeare că are în operele sale o atitudine nepotrivită legată de rasa, sex și clase sociale.

„Ne putem folosi de operele lui, însă doar ca să punem accentul pe egalitate. Putem preda teorie marxistă din opera Coriolan”, e una din strategiilor profesorilor anti-Shakespeare. 

Oana Pellea: Este o libertate prost înţeleasă

Întrebată de jurnaliştii de la Aleph News ce părere are despre aceast manifest al profesorilor americani, actriţa Oana Pellea a declarat următoarele: 

„E o privire asupra libertăţii care nu îmi aparţine şi pe care mi-e foarte greu să o înţeleg. Sub această pojghiţă că toţi suntem egali, iată că se ajunge la cenzură. Este o libertate prost înţeleasă. Cred că e loc pentru totdeauna, este foarte mare păcat să renunţăm la un geniu”.