Imagini rare cu Saveta Bogdan în tinerețe! Artista era de o frumusețe uluitoare.
Saveta Bogdan este extrem de îndrăgită pentru vocea sa inconfundabilă, energia debordantă și respectul profund față de tradițiile folclorice, artista și-a câștigat un loc special în inimile românilor. Însă, puțini știu că drumul său artistic a fost influențat de o întâlnire cu legendara Maria Tănase, supranumită Pasărea măiastră a cântecului românesc.
Saveta Bogdan, o frumusețe răpitoare în tinerețe
De la o copilă simplă dintr-o familie numeroasă la una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, Saveta Bogdan a trecut prin numeroase experiențe care i-au marcat destinul.
Saveta Bogdan s-a născut într-o familie numeroasă, alături de opt frați, și încă din copilărie a fost atrasă de muzică. Crescând într-un mediu plin de tradiție, a învățat de mică să îndrăgească folclorul autentic. Momentul care i-a schimbat radical destinul a avut loc la vârsta de 11 ani, când a avut ocazia să o întâlnească pe Maria Tănase, una dintre cele mai mari artiste din istoria muzicii populare românești.
Această întâlnire a fost pentru tânăra Saveta un adevărat punct de cotitură, inspirând-o să își urmeze visul și să își dedice viața muzicii. Talentul său nu a trecut neobservat, iar vocea sa distinctivă și pasiunea pentru cântecul popular au propulsat-o rapid în lumea artistică. De-a lungul timpului, Saveta Bogdan a devenit un simbol al folclorului românesc, păstrând vii tradițiile și obiceiurile prin repertoriul său autentic.
Cum se menține Saveta Bogdan în formă la 79 de ani
În ciuda vârstei, Saveta Bogdan reușește să se mențină într-o formă de invidiat, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Artista este foarte atentă la alimentație și ține dietă ori de câte ori simte că trebuie să slăbească câteva kilograme.
Pe lângă alimentația controlată, Saveta Bogdan acordă o mare atenție îngrijirii tenului și a pielii. Deși folosește produse cosmetice din America, artista nu renunță nici la remediile naturale pe care le-a descoperit de-a lungul anilor. Printre secretele sale de frumusețe se numără măștile făcute în casă, din ingrediente simple și accesibile. “Îmi fac dimineața mască cu zaț de cafea. Mai îmi fac mască cu gălbenuș de ou și cu lămâie. Pun un gălbenuș de ou, pun și o lingură de lămâie, amestec bine și stau cam 20 de minute. Mă spăl cu apă călduță, mă demachiez. Eu acum am și niște creme din America, dar folosesc și creme românești, pentru că sunt foarte bune. Când e vorba de creme, nu mă uit la bani!”, a dezvăluit Saveta Bogdan, pentru Radioimpuls.ro.