Șase persoane au murit, iar altele 15 au fost rănite în urma atacului din Cracovia. Michał Oksiński, cel care a provocat tragedia, a decedat la spital.
Michał Oksiński a intrat cu mașina sâmbătă, 7 noiembrie, la ora locală 15:00, în Piața Centrală din Cracovia și a început să tragă la întâmplare în mulțime. Tânărul de 24 de ani era echipat cu vestă antiglonț și purta haine de camuflaj. Autoritățile au intervenit în scurt timp la fața locului și au început un schimb de focuri cu suspectul. În cele din urmă, atacatorul a fost împușcat și transportat la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Iată ce s-a aflat acum despre acesta.
Cine era Michał Oksiński? Mărturiile tulburătoare făcute de un fost coleg
Ministrul polonez de Interne, Marcin Kierwiński, a vorbit despre Michał Oksiński, descriindu-l drept un tânăr cu viziuni radicale și ultranaționaliste, fascinat de ideologia de extremă dreaptă, fără antecedente penale.
El a ucis 6 persoane în centrul Cracoviei și a rănit altele 15. De asemenea, a tras și în doi polițiști. Unul dintre aceștia a ajuns în stare gravă la spital, însă a fost salvat de medici.
Michał Oksiński locuia împreună cu părinții și sora sa în Ostrowiec Świętokrzyski, la aproximativ 150 de kilometri de Cracovia.
El a urmat cursurile unei școli profesionale, unde s-a pregătit pentru meseria de strungar. Vecinii îl descriu drept un tânăr liniștit, rezervat și nu prea sociabil. Deținea un permis de port-armă valabil și obișnuia să meargă la poligonul de tir împreună cu tatăl său.
În urma tragediei, detalii tulburătoare au ieșit la iveală din trecutul lui. Un fost coleg de școală a povestit pentru un post de radio că Oksiński obișnuia să deseneze imagini cu oameni decedați și atacuri armate asupra școlilor, înfățișându-se uneori pe sine în rolul atacatorului.
Mărturiile urmează să fie analizate de anchetatori, pe măsură ce aceștia conturează profilul tânărului.Polițiștii care s-au deplasat la locuința familiei lui Oksiński în urma atacului au descoperit acolo trupurile neînsuflețite ale părinților și surorii sale în vârstă de 21 de ani.
Anunțul făcut de autorități despre Michał Oksiński
Michał Oksiński a fost transportat la spital în urma atacului și a fost supus unei intervenții chirurgicale. Deși s-a spus inițial că este în stare stabilă, polițiștii au anunțat luni dimineața decesul acestuia.
„Putem confirma că autorul acestor evenimente tragice a decedat în această dimineață, la spital”, a anunțat poliția regională într-o postare pe platforma X.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru terorism în urma atacului din Cracovia, iar investigațiile continuă pentru a stabili ce l-a determiat pe Oksinski să recurgă la gestul extrem.