Ministrul Economiei Hubert Aiwanger din landul Bavaria, găsit mort într-un hotel din Berlin. Decesul lui ar fi avut loc în condiții suspecte

A murit ministrul Economiei Hubert Aiwanger

A fost anunțat decesul ministrului Economiei din landul Bavaria, Hubert Aiwanger 

Un politician din Germania, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort într-un hotel din Berlin. Cu o zi înainte, acesta nu s-ar fi simțit bine.

Ministrul Economiei Hubert Aiwanger din landul Bavaria s-a stins din viață în condiții suspecte la doar 55 de ani. Acesta a fost găsit fără suflare într-o cameră de hotel din Berlin, după ce cu o zi în urmă nu se simțise bine. O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la deces.

Citește și: Veronica scoate la iveală o INFORMAȚIE NEAȘTEPTATĂ despre Anca. Declarația care ar putea provoca o REACȚIE VEHEMENTĂ din partea Danielei. Nici Valentin NU va rămâne indiferent la CEEA CE VA AUZI: "Îmi pare rău că mă aude acum, dar..."

Ce s-a întâmplat cu Hubert Aiwanger?

Potrivit The Sun, Hubert Aiwanger urma să susțină un discurs la inaugurarea unui sediu de partid, însă și-a anulat participarea la eveniment din motive de sănătate. El a fost găsit mort miercuri seara în camera unui hotel situat pe strada Friedrichstrasse, în Berlin. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat cu politicianul.

„Scopul anchetei este de a stabili cauza exactă a decesului și circumstanțele în care a survenit acesta, precum și de a exclude orice posibilă implicare a unei terțe părți”, au precizat poliția și procuratura din Berlin într-un comunicat, fără a oferi mai multe detalii despre tragedie.

Hubert Aiwanger a ocupat funcția de ministru al Economiei în Bavaria și a fost liderul partidului „Alegătorii Liberi” (Freie Wähler).

El a fost în centrul unor controverse în 2023, după ce au apărut informații conform cărora, la vârsta de 17 ani, ar fi redactat un pamflet antisemit. În text, Auschwitz era descris drept un „cartier de divertisment”. Politicianul a negat că ar fi scris pamfletul, dar a recunoscut că, la acea vreme, a păstrat „un exemplar sau câteva exemplare” în ghiozdanul său.

„Moartea subită a lui Hubert Aiwanger este o tragedie absolută.

Gândurile noastre se îndreaptă acum, înainte de toate, către familia și copiii săi. Suntem alături de ei în această suferință și ne rugăm pentru ei”, a scris premierul landului Bavaria, Markus Söder, într-un mesaj publicat pe platforma X.

Hubert Aiwanger nu era căsătorit, dar locuia împreună cu partenera sa de lungă durată, Tanja Schweiger. Acesta era tatăl a doi copii.

Citește și: Cazul femeii care a murit în timp ce aștepta să se înregistreze pentru compensații ia o nouă turnură. CE DETALII CUTREMURĂTOARE AU IEȘIT LA IVEALĂ ACUM: "Este vorba despre mama..."