Dan Negru rupe tăcerea și vorbește despre munca gratis și iluziile din corporații. Iată ce are de spus celebrul prezentator.
Dan Negru a reacționat în urma discuțiilor iscate în mediul online și le-a transmis un mesaj ferm tinerilor care își caută un loc de muncă. Postarea celebrului prezentator vine la scurt timp după ce o cunoscută vedetă de la noi a povestit că la începutul carierei a fost nevoită să lucreze mai multe luni fără să fie plătită.
Ce le-a transmis Dan Negru tinerilor care își caută un loc de muncă?
Dan Negru recunoaște că, la rândul său, a muncit fără să fie plătit la începutul carierei, însă atunci erau alte vremuri, iar șefii aveau alte scopuri. În prezent, el le recomandă tinerilor să nu accepte să lucreze pe gratis, considerând că exploatarea nu ar trebui prezentată drept o lecție de succes.
„Îmi pun generația mea în cap! Și corporațiile. Am primit o ofertă să le povestesc puștilor cum am început eu în televiziune, muncind gratis. Și să-i sfătuiesc să facă la fel. Am refuzat! Nu vreau să le vând copiilor exploatarea drept lecție de succes.
Așa că NU munciți gratis! Eu am făcut-o cândva, dar într-o vreme în care șefii erau făcuți din alt aluat.
Șefii de azi au un singur gând: profitul. De-asta afacerile sunt tot mai sărace: pentru că produc doar bani. Vă vor spune că au dreptul să-și optimizeze costurile. Și voi aveți dreptul să vă optimizați viața! Vă vor spune că într-o corporație sunteți ca într-o familie. Minciună! Contractul de muncă e un acord economic, nu unul de familie. Fugiți de locurile de muncă în care vi se spune: „Suntem o familie!”.
E o iluzie corporatistă. Familia te iubește pentru ceea ce ești. Compania te apreciază pentru ceea ce produci.
Am văzut cu ochii mei cum o mare vedetă -prezentatoare de știri- a fost dată afară cu doar jumătate de oră înainte să intre în direct. Era pe scaunul de machiaj când a aflat că altcineva îi va lua locul. Vedetă mare 😉 Dar, mai ales, era supusă patronatului.
Așa că, deși pierd niște bani, nu mă duc la conferința asta. M-aș duce doar ca să le spun ce cred: munca gratis, cerută de o corporație în numele profitului, e o formă de exploatare. Nu e un păcat să vrei profit. Păcatul începe când profitul lor se construiește pe munca neplătită a ta!, a scris Dan Negru pe Instagram.