Soţia lui Călin Georgescu, Cristela, a plecat, marţi, de la sediul DIICOT, după ora 15.00, şi a precizat că a fost invitată în calitate de martor şi că a participat la o percheziţie informatică.
UPDATE
Procedurile vor continua în zilele următoare, a adăugat soţia fostului candidat la Preşedinţie. Aceasta reclamă încâlcări ale legislaţiei în instrumentarea dosarului, dar şi presiuni exercitate asupra judecătorilor.
”Am fost invitată în alitate de martor. S-a efectuat o percheziţie informatică”, a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DIICOT, Cristela Georgescu, după mai bine de şapte ore petrecute în instituţie.
”Mulumesc tuturor celor din România şi de peste tot din lume care luptă pentru o judecată dreaptă, le multumesc oamenilor care sunt în stradă(...)
Aceasta reclamă ”modul brutal în care s-a intrat în cază”, ”modul traumatizant şi aproape inuman în care un copil nevinovat a fost păzit la pat”, dar şi modul în care tatăl său a fost tratat de către anchetatori.
În plus, ea vorbeşte despre ”modul umilitor şi traumatizant în care Călin a fost încătuşat, ridicat din trafic, fără ca el să reprezinte un pericol”.
Soţia lui Călin Georgescu acuză că este ”un dosar politic în cea mai pură formă a sa”, deşi Călin Georgescu este arestat într-un dosar petru înşelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro, şi reclamă că soţul este este persecutat.
”Noi ne aflăm într-un stat care se pretinde democratic, un stat de drept şi care ne-a fost promis onest Cu toate acestea, asistăm la o persecuţie politică şi un dosar politic în cea mai pură forma sa. Argumentele mele sunt următoarele: acuzaţiile din dosar sunt nefondate şi neadevărate. Al doilea lucru, până la ora actuală, nu am intrat în posesia dosarului, nu l-am putut studia integral. Al treilea lucru, informaţii confidenţiale, care nu au voie conform legii să ajungă publice înainte ca ele să ajungă în faţa judecătorului, au apărut pe presă înainte de a fi la judecător.
Acest lucru a dat naştere la interpretări şi la corelaţii manipulătorii şi false”, a mai declarat Cristela Georgescu.Aceasta acuză, de asemenea, că nu este respectată prezumţia de nevinovăţie: ”Presiunea politică făcută inclusiv de preşedintele României şi de aşa zisa opoziţie asupra, inclusiv a judecătorilor, prezintă imaginea unui om vinovat, creionat vinovat înainte să fie judecat, şi asta nu este în regulă şi indirect pune presiune pe judecători”.
Ea a precizat că percheziţia nu s-a terminat: ”Mai sunt, probabil mâine şi chiar poimâine”.
Soţia fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a sosit marţi dimineaţă la sediul DIICOT, prezenţa sa având legătură cu dosarul de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro, în care soţul său a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
De altfel, la puţin timp de la sosirea Cristelei Georgescu, la sediul DIICOT a fost adus cu o dubă şi Călin Georgescu. Luni, la DIICOT a fost audiat tatăl Cristelei Georgescu.
Cristela Georgescu s-a prezentat astăzi, 6 octombrie, la sediul DIICOT, unde a fost audiată în dosarul în care soțul ei este cercetat pentru înșelăciune. Aceasta a fost întâmpinată cu strigăte de entuziasm și aplauze de către susținătorii fostului candidat la alegerile prezidențiale. La scurt timp după sosirea ei, a fost adus la sediu și Călin Georgescu, încătușat, într-o dubă. El este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Cum a fost surprinsă Cristela Georgescu la sediul DIICOT?
Cristela Georgescu și-a făcut apariția marți dimineață la sediul DIICOT. Soția fostului candidat la alegerile prezindențiale a fost întâmpinată de un grup de susținători la intrare. Aceștia au aplaudat-o, i-au scandal numele şi ”Cristela Georgescu este prima doamnă!”. Ea s-a oprit să îi salute înainte să intre la audieri.
@anca.m2108 06.10.2026| Ora 08:30 Cristela Georgescu a ajuns la sediul DIICOT.
♬ My Freedom- ROIK
La scurt timp după sosirea soției sale, Călin Georgescu a fost adus cu duba de la Arestul Central pentru perchezițiile informatice. El a fost lăsat direct în curte, deși susținătorii îl așteptau la intrare.
În urmă cu o zi, și tatăl Cristelei Georgescu, socrul lui Călin Georgescu, a fost audiat ca martor la DIICOT, în acelaşi dosar.
Călin Georgescu, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
Pe 29 septembrie, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, acuzat de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, şi a omului de afaceri Ionel Rusen.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, Georgescu, Rusen şi un cetăţean italian au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat sub autoritatea liderului- cetăţean român, în vârstă de 64 de ani- în special pe teritoriul României, dar şi al Marii Britanii "în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste".
„Liderul le-a atribuit celorlalţi doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăţi străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenţionau să îşi dezvolte afacerile din România, sub condiţia depunerii unor garanţii băneşti. Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acţionat prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanţări de la instituţii financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obţinerea garanţiilor băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective", preciza DIICOT.
Probatoriul administrat până în prezent a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în Bucureşti şi judeţul Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii. În aceste condiţii, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, aceştia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro.
Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro.
Călin Georgescu mai este cercetat în alte două dosare penale, în ambele fiind trimis în judecată.