Caz halucinant în județul Galați! O bătrână ar fi fost îngropată în curte, iar pensia i-ar fi fost încasată mai bine de un an de nepoata sa.
Fără ca decesul să fie declarat autorităților, femeia din județul Galați ar fi fost îngropată în spatele casei în urmă cu mai bine de un an. Potrivit informațiilor apărute în presa locală și citate de News.ro, cazul a ajuns în atenția procurorilor din Târgu Bujor, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre și înșelăciune. Osemintele femeii au fost exhumate și urmează să fie supuse unei expertize medico-legale.
Nepoata bătrânei este principala suspectă în dosar
Principalul suspect în acest caz ar fi nepoata femeii, despre care există suspiciunea că ar fi continuat să primească pensia femeii după moarte. Procurorii verifică acum dacă aceasta a acționat singură sau dacă a fost ajutată de alte persoane pentru a ascunde decesul și pentru a realiza înhumarea fără actele obligatorii.
Ce pensie lunară avea bătrână găsită îngropată în spatele casei sale
Femeia îngropată era născută în 1936 și avea o pensie lunară de 2.200 de lei. După ce experții vor stabili data morții, se va putea calcula și prejudiciul produs Fondului de Pensii. Procurorii precizează că „persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, iar orice măsuri sau acuzații prezentate în cadrul acestui material reprezintă etape și susțineri din cadrul procedurilor judiciare aflate în desfășurare, fără a fi de natură să înlăture dreptul acestora la un proces echitabil și la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre judecătorească definitivă”.