Ultima postare a Andreei Matei a atras atenția fanilor. Iată ce făcea și cu cine își petrecea timpul în ziua în care Rareș Cojoc s-a întâlnit cu fosta soție.
Andreea Popescu și Rareș Cojoc s-au reunit cu ocazia zilei de naștere a fiului lor. Cei doi au petrecut împreună de parcă nici nu ar fi divorțat, demonstrând că au rămas în relații bune în urma separării, dar și că își doresc să fie o familie pentru copiii lor în momentele importante. Andreea Matei, partenera de dans a campionului, nu a fost prezentă la petrecere. Iată cu cine a fost surprinsă aceasta în aceeași zi.
Cum a fost surprinsă Andreea Matei în timp ce Rareș Cojoc petrecea alături de fosta soție?
Andreea Popescu și Rareș Cojoc s-au întâlnit cu ocazia zilei de naștere a fiului lor cel mare, Ioachim.
Andreea Matei, care părea să aibă o relație apropiată cu cei trei copii ai lui Rareș Cojoc, nu a fost prezentă la petrecere. În ziua respectivă, celebra dansatoare s-a fotografiat alături de finuțul ei.
Postarea făcută de aceasta pe Instagram a ajuns rapid la inimile fanilor, care i-au transmis gânduri bune și numeroase complimente.Vezi această postare pe Instagram
Andreea Matei, declarații despre divorțul lui Rareș Cojoc
Andreea Matei și Rareș Cojoc petrec mult timp împreună în sala de dans, la repetiții, dar și cu ocazia concursurilor pe care le au în toată lumea. În perioada de după divorț, celebra dansatoare spune că a încercat să-i fie alături partenerului ei pentru a trece mai ușor peste momentele dificile.
„Nu a fost ușor, mai ales la început. Am încercat să-i fiu alături pe cât posibil, să-l înțeleg, pentru că petrecem foarte, foarte mult timp împreună. Acum este din ce în ce mai bine, zic eu, și, din fericire, această situație prin care trece nu este ușoară, însă el a știut să gestioneze foarte bine și să nu lase să fie afectată cariera, ba dimpotrivă. Cred că a încercat așa să se conecteze mai mult cu ce înseamnă dansul și să iasă un pic din treburile zilnice, să se refugieze în carieră și în dans. Chiar este foarte puternic. Cred că este una dintre cele mai puternice persoane pe care eu le cunosc”, a declarat Andreea Matei pentru ProSport.