Mama complicelui în crima lui Mario Berinde, băiatul de 15 ani ucis și îngropat de prietenii săi, face declarații neașteptate.
Băiatul de 15 ani, dat dispărut de familie, a fost găsit mort, după ce a fost ucis cu sânge rece de alți adolescenți, prieteni de-ai săi, și îngropat în curtea unei locuințe din localitatea Cenei, județul Timiș. Tragedia a întristat și șocat o mulțime de persoane, dar au stârnit și reacții de revoltă îndreptate spre călăii victimei. Potrivit primelor date ale anchetei, suspecții principali sunt trei minori, dintre care doi au 15 ani și unul are 13 ani, acesta din urmă nefiind răspunzător penal în mod direct din cauza vârstei.
Mama complicelui în crima lui Mario Berinde, declarații neașteptate
Mama complicelui nu se aștepta ca fiul ei să facă un astfel de gest, spunând că el și Mario erau cei mai buni prieteni. Femeia este extrem de afectată de ce s-a întâmplat și crede că băiatul ei a ajuns fără voia lui să fie influențat de cei doi presupuși criminali.
Mama acestuia a făcut declarații în lacrimi.
”Când a ajuns acolo, băiatul era deja mort. A fost sunat de către prietenii lui și deja era mort. S-a panicat, nu a mai știut ce să facă, i-a fost frică să spună. Regretă foarte mult, au fost prieteni. A intrat într-o cauză în care nu trebuia să intre, a fost influențat. Au fost cei mai buni prieteni, de nedespărțit. Înțeleg și durerea părinților și le transmit condoleanțe, îmi pare foarte rău, regret foarte mult. L-am văzut puțin mai agitat, dar acesta era felul lui”, a declarat mama complicelui, la Tele Nova Europa.
Cum a recunoscut unul dintre suspecți crima
Unul dintre suspecții că l-au ucis pe Mario Berinde i-a dezvăluit unchiului acestuia că băiatul este mort. Bărbatul a declarat că a încercat să îl facă să spună ce s-a întâmplat, iar suspectul de 13 ani a acceptat după ce a aflat că lucrurile vor ieși oricum la iveală. Unchiul lui Mario Berinde a suferit un șoc când nepotul său a fost găsit fără viață.
”În seara când l-am descoperit, când m-am urcat pe gard, am văzut sângele după gard. Şi le-am spus domnilor polițiștilor să intrăm, că poate e în viață.(...). I-am spus (n.r.: minorului de 13 ani) că oricum o să se afle cine a fost că se iau probele ADN şi cine a intrat în contact cu borseta o să se afle. Şi atunci a zis: «Bine, hai să vă spun adevărul: Mario e mort». Am înlemnit în momentul ăla, n-am mai avut nicio reacţie. Şi am zis: «Motivul, de ce l-au omorât?» şi a zis: «Păi, nu ştiu, cred că s-au certat»", a declarat Alin Berinde, unchiul băiatului de 15 ani care a fost ucis, pentru Antena 3 CNN.
Procurorii spun că între copii exista un conflict mai vechi și că atacul a fost premeditat, planul fiind pus la punct cu aproximativ o lună înainte. Băiatul de 15 ani ar fi fost atacat în fața casei unuia dintre suspecți, fiind lovit repetat cu o toporișcă și un cuțit. După comiterea crimei, cei trei minori l-au îngropat în grădina din spatele locuinței, încercând să șteargă urmele faptei. Inițial, autorii au intenționat să incendieze corpul, dar nu au reușit, fiind nevoiți să‑l îngroape.
„ Toți cei trei minori au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei, incendiindu-l și îngropându-l”, au transmis procurorii din Timiș.