Una dintre cele mai mari voci ale muzicii populare românești a murit... Toată țara îi plânge dispariția: "A fost o voce a neamului, o inimă plină de dor și o lumină pentru generații întregi"

Domnica Trop

Domnica Trop

Domnica Trop, recunoscută în 2013 cu distincția de „Tezaur Uman Viu” acordată de UNESCO, a murit la 87 de ani

Folclorul românesc a pierdut una dintre cele mai curate și autentice voci ale sale. Domnica Trop, cunoscută și iubită de public drept „Muma Domnica”, a murit la 87 de ani, lăsând o moștenire neprețuită. A fost o inimă plină de dor, o lumină pentru generații întregi și un reper moral pentru cei care au înțeles că tradiția nu se învață din cărți, ci se trăiește. Cei care au ascultat-o știu că glasul ei nu se va stinge niciodată.

Recunoscută în 2013 cu distincția de „Tezaur Uman Viu” acordată de UNESCO, artista a avut un impact profund asupra tradiției și culturii românești. Printre cele mai cunoscute cântece se regăsesc: „Sara când răsare luna”, „Nu vine neica, nu vine”, „Ursitoare, Ursitoare”, „Mărie, Mărie”, „S-o legat, neică, legat”, „Fire-al naibului de dor”, „Şarpe, şarpe din dudău”. De asemenea, foarte cunoscut este și bocetul de priveghi „Zorile”. Repertoriul Domnicăi Trop a reprezentat o sursă de inspirație și pentru alți mari interpreți de muzică populară, spre exemplu Angelica Stoican.

A murit Domnica Trop. A fost singura reprezentantă a Mehedințiului care a primit distincția „Tezaur Uman Viu” din partea UNESCO

„Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la Muma Domnica! De astăzi, cântecul Mehedințiului este mai trist și mai sărac. Muma Domnica Trop, Tezaur Uman Viu și muma cântecului mehedințean, a plecat la cele veșnice. A lăsat în urmă o moștenire neprețuită. Prin glasul ei, tradiția a rămas vie, iar sufletul satului românesc a fost dus mai departe din generație în generație.

A fost o voce a neamului, o inimă plină de dor și o lumină pentru generații întregi de tineri artiști. Cântecul ei nu se va stinge niciodată, pentru că trăiește în sufletele celor care au ascultat-o și au iubit-o. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar cântecul ei să ne rămână veșnic în inimă. Ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință pentru tot ce a dăruit neamului nostru. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar amintirea ei să rămână veșnic binecuvântată”, este mesajul transmis familia artistei.

Citește și: EXCLUSIV! Decizie neașteptată luată de câștigătorul sezonului 4 "Casa Iubirii". Ce legătură are Dorian Popa și de ce susținătorii lui Dorobanțu NU SE AȘTEPTAU LA ASTA: "Este vorba de...". Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui anunț

Cine a fost Domnica Trop

Domnica Trop s-a născut pe 22 iunie 1938 în localitatea Isverna (județul Mehedinți).

A început să cânte încă din copilărie, când ducea la pășunat oile și caprele. Talentul ei a fost remarcat de învățătorul Vasile Căpăstraru, iar la 19 ani a urcat prima dată pe scenă. De asemenea, învățătorul a prezentat-o interpreților Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, când aceștia se aflau în turneu la Isverna în 1973. De-a lungul deceniilor, Domnica Trop a fost mai mult decât o interpretă, devenind o voce care a transmis din generație în generație valorile și sensibilitatea satului românesc. Prin cântecele sale, a dus mai departe povești, obiceiuri și stări sufletești care definesc identitatea culturală a zonei Mehedinți.

Interpreta a primit distincția „Tezaur Uman Viu” din partea UNESCO în anul 2013. O asemenea distincție se acordă celor care demonstrează că sunt păstrători ai patrimoniului cultural imaterial al țării noastre. Senatorul Oana Buzatu, în calitate de membru al Comisiei pentru UNESCO din Parlamentul României, a subliniat faptul că Domnica Trop a fost singurul mehedințean cu distincția „Tezaur Uman Viu” și că reprezintă „un reper al culturii tradiționale românești”. Într-o postare de pe Facebook, a transmis următorul mesaj:

Citește și: NIMENI NU A ȘTIUT ASTA! Finala s-a încheiat, dar adevărul nu mai poate fi ascuns: "Să fie asumată și...". Ce s-a întâmplat între Corina și Veronica în marea finală? Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" spune abia acum ce i-a făcut fosta sa colegă

„Rapsodul mehedințean Domnica Trop, un reper al culturii tradiționale românești și un simbol al identității noastre locale a trecut la cele veșnice, o veste dureroasă pentru județul Mehedinți. Domnica Trop a fost singurul mehedințean distins cu titlul de „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO, o recunoaștere supremă pentru cei care au purtat, cu demnitate și har, patrimoniul cultural imaterial al României. Prin glasul, cântecul și înțelepciunea sa, a transmis generațiilor valori autentice, tradiții și obiceiuri care definesc sufletul Mehedințiului. Ca membru al Comisiei pentru UNESCO din Parlamentul României, aduc un omagiu unei personalități care a dovedit că tradiția nu este trecut, ci continuitate, memorie și identitate vie”.