O artistă foarte îndrăgită a ținut să își exprime dezamăgirea față de ce se întâmplă după moartea lui Ion Drăgan.
După ce o declarație referitoare la persoanele care ar profita de moartea lui Ion Drăgan pentru vizualizări a făcut înconjurul internetului, una dintre cele mai îndrăgite artiste a ținut să își exprime punctul de vedere. Deși nu a menționat pe nimeni în mod direct, interpreta de muzică populară susține că este dezamagită de situația creată și a transmis un mesaj ferm către public, spunând că nu trebuie să judecăm greșit și să ne uităm în curtea altuia. Mai mult, solista este de părere că nu trebuie să se pună etichete.
Fără să dea nume, interpreta de muzică populară a transmis un mesaj vehement
"Oameni buni învățați să nu mai puneți etichete aiurea, dacă nu cunoașteți sufletul unui om, fie el artist sau ce profesie o avea, este și el om cu trăiri, cu suflet, ca toți oamenii și trebuie să învățați să nu mai judecați greșit, să nu vă mai uitați în curtea altuia, și lăsați bărfa, răutățile, nu mai aruncați cu piatra, pentru ca Dumnezeu ne iubește
Ion Drăgan a murit în prima zi de Crăciun, lăsând un gol profund în folclor
Anunțul decesului a fost confirmat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (CJCPCT Gorj), care a transmis un mesaj emoționant în memoria celui care timp de 25 de ani a slujit cântecul popular românesc.
"În cei 25 de ani dedicați cântecului popular românesc, Ion Drăgan nu a alergat după glorie, ci a dorit, mai presus de toate, să câștige dragostea și respectul publicului. Din păcate, cunoscutul interpret de muzică populară s-a stins din viață în prima zi de Crăciun, lăsând în urmă un gol profund în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat.
De-a lungul carierei sale, Ion Drăgan a participat la numeroase festivaluri de folclor, a cântat alături de orchestre și artiști renumiți și a dus cântecul gorjenesc pe scenele din țară și din străinătate. Ceea ce l-a definit ca artist nu a fost doar timbrul său vocal aparte, ci și grija cu care își pregătea fiecare apariție, oferind publicului un cântec autentic, curat, profund ancorat în tradiție și în respectul față de rădăcini. Ion Drăgan a crescut în casa bunicilor din satul Frumușei, comuna Licurici, județul Gorj, locul unde a descoperit, încă din copilărie, dragostea pentru cântecul popular. Bunicii au fost cei care l-au susținut încă de la început, iar interpretul își amintea adesea cu emoție cum bunica îi cânta atunci când mergeau împreună cu vitele pe câmp. Talentul său a fost remarcat de învățătoarea Eugenia Alioanei din Alunu, județul Vâlcea, cea care l-a îndemnat să urce pentru prima dată pe scenă. Chiar și în ultimele zile, Ion Drăgan a rămas aproape de public și de tradiții, participând, în perioada 17–19 decembrie 2025, la alaiul obiceiurilor de iarnă, unde a fost nu doar interpret, ci și moderator. De-a lungul timpului, a colaborat constant cu CJCPCT Gorj, implicându-se activ în numeroasele festivaluri de folclor. Muzica populară românească a pierdut un mare nume, un artist dedicat și un om care a trăit prin și pentru cântec. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.