Delia a făcut un apel umanitar pe rețelele sociale! Artista nu poate rămâne indiferentă, fiind copleșită de durere după explozia din Rahova.
Prin intermediul unei postări făcute la InstaStory, Delia a tras un semnal de alarmă și le-a cerut persoanelor care o urmăresc în mediul online să doneze pentru Alexandra, victima exploziei devastatoare din cartierul Rahova, Sector 5 al Capitalei. Tânăra a fost internată în stare gravă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde a fost operată de urgență pentru multiple traumatisme.
Reacția Deliei după explozia devastatoare din Rahova
"Alexandra este în stare gravă la spital în urma exploziei din Sectorul 5. Fiecare donație contează. Haideți să o ajutăm", este mesajul scris de artista Delia.
Reprezentanții spitalului, despre starea Alexandrei:" Va rămâne sub supraveghere medicală strictă în perioada următoare"
Potrivit medicilor, adolescenta a suferit fracturi costale și de coloană în urma deflagrației. A fost intubată imediat după internare, dar a ieșit cu bine din operație. Reprezentanții spitalului au transmis că starea ei este stabilă, iar fata este „conștientă și cooperantă”.
„A fost operată, este detubată, conștientă și cooperantă. Va rămâne sub supraveghere medicală strictă în perioada următoare,” au declarat oficialii Spitalului „Grigore Alexandrescu”, citați de Kanal D.
Blocul din Rahova urmează să fie demolat parțial după explozie
Stelian Bujduveanu a explicat etapele intervenției de demolare parțială a blocului. Potrivit edilului, raportul tehnic recomandă dezafectarea etajelor superioare și consolidarea structurii de la parter până la etajul 5.
„Primăria Municipiului București a pus în siguranță întreaga zonă. Ne-am apucat să eliberăm mașinile avariate, le-am relocat în autobazele STB. Începem cu curățarea zonei, pentru că celelalte patru scări sunt intacte și, în baza raportului, cred că vom putea să relocăm cetățenii înapoi în ele, dar nu și în blocul avariat. (...)Astăzi vom convoca o ședință după ce vom avea draftul finalizat, iar după ce anchetatorii ne permit accesul în imobil vom începe punerea în siguranță.