Lorena Ene este una dintre vocile inconfundabile ale știrilor Radio Impuls. Visul din copilărie de a fi reporter a adus-o în lumea știrilor, dar experiența de la Radio Impuls i-a confirmat că aici este adevărata ei împlinire, locul unde face ceea ce îi place cu adevărat. În afara zumzetului redacției, Lorena se deconectează cu drumeții pe munte, plimbări prin natură, departe de agitația cotidiană.
Care a fost cea mai mare provocare pentru tine ca prezentator de știri de radio și cum ai depășit-o?
Cea mai mare provocare a fost să îmi țin emoțiile sub control. La început, simțeam cum îmi tremură vocea și credeam că aude toată lumea. Din fericire, era totul doar în imaginația mea.
Ce înseamnă pentru tine să faci parte din echipa „impuls", plină de energie și vibe bun?
Am venit la Radio Impuls după mai bine de 4 ani de telemuncă, iar schimbarea a fost uriașă din toate punctele de vedere. Atmosfera de la Radio Impuls este pur și simplu molipsitoare și este o adevărată bucurie să vii în fiecare zi la birou, mai ales când voia bună face parte din fișa postului.
Dacă ar fi să rezumi experiența ta la Radio Impuls într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?
Împlinire! Asta pentru că fiecare zi de muncă nu este ca una obișnuită.
Mă simt norocoasă să spun că am un job pe care îl percep ca fiind o întâlnire cu prietenii. Îmi face plăcere să mă întorc în fiecare zi in mijlocul echipei mele, iar asta se întâmplă datorită colegilor și ascultătorilor noștri.