Soții Măruță, prima reacție după ce au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat: „Când cineva trece peste limite, e nevoie să apelăm la autorități”. Individul se pare că a făcut o obsesie pentru Andra: „Sunt îngerul ei păzitor!”

Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat

De ce au cerut Andra și Cătălin Măruță ordin de protecție împotriva unui fan? 

Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat. Iată cine este acesta și motivul pentru care s-a ajuns la Poliție.

Andra și Cătălin Măruță au depus plângere la Poliție împotriva unui bărbat pe care îl acuză că îi terorizează de ceva timp. Și asta nu e tot, prezentatorul și îndrăgita cântăreață au cerut și ordin de protecție, potrivit informațiilor obținute de Mediafax. În ceea ce îl privește pe hărțuitor, admirația ar fi depășit cu mult limitele normale, transformându-se într-o adevărată obsesie. Atunci când situația a scăpat de sub control, soții Măruță nu au mai avut de ales și au cerut ajutorul autorităților pentru a-și proteja familia. Iată ce au declarat în urma gestului total neașteptat.

Citește și: Nicușor Dan, din nou în drumeție! Cum a fost surprins președintele României alături de familie, la Roșia Montană? Toți ochii au fost pe Mirabela Grădinaru, partenera sa de viață

Motivul pentru care Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat

Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui fan. În urma gesturilor obsesive și a atacurilor la adresa intimității lor, cei doi au apelat la ajutorul autorităților din dorința de a-și proteja familia, dar și pentru a restabili liniștea în viața personală. „ Suntem recunoscători pentru dragostea oamenilor, dar atunci când cineva trece peste limite, e nevoie să apelăm la autorități. Din păcate, există și momente în care unele persoane entuziasmate întrec măsura și transformă ceea ce ar trebui să fie o relație frumoasă de fani, într-o situație de disconfort”, a spus Cătălin Măruță, pentru VIVA!.

Acum, Poliția Voluntari urmează să investigheze cazul pentru a stabili circumstanțele în care au avut loc cele reclamate de Andra și Cătălin Măruță.

Citește și: VIDEO Filmul tragediei din drumul spre Thassos! Trei persoane au murit pe loc şi două au fost grav rănite într-un accident rutier. Printre martori s-ar afla și români!

Cine este hărțuitorul Andrei? Bărbatul a făcut o obsesie pentru celebra cântăreață

Mediafax a mai aflat și identitatea bărbatului care a făcut o obsesie pentru Andra. Acesta ar fi trecut de prima tinerețe și ar locui în Voluntari. Individul i-ar fi trimis artistei mesaje insistente, precum: Din dragoste pentru tine, Andra. Te iubesc mult, frumoasa mea”/„Din dragoste pentru tine frumoasa mea! Te iubesc așa cum doar Dumnezeu o face”/„Te iubesc, îngeraș”/„Te iubesc mult, frumoasa mea cu voce de înger”/„Toate la timpul lor, Dumnezeu nu doarme niciodată”.

De asemenea, într-un videoclip postat în mediul online, el își declară fără ocolișuri dragostea pentru celebra cântăreață, explicând că este „îngerul ei păzitor”. „ Eu o iubesc pe Andra foarte mult și asta este doar voia lui Dumnezeu. Pentru că eu recunosc. Eu am o vârstă. Eu sunt mult mai mare decât Andra. Dar este voia lui Dumnezeu. Mi-a dat această misiune să-i fiu înger păzitor. Deci ceea ce Dumnezeu a scris, nimeni nu va putea șterge vreodată. Pentru că eu nu mă ridic la nivelul lui Andra. Dar a fost voia lui Dumnezeu. Pentru că sunt îngerul ei păzitor! Amin!”, a spus acesta potrivit cancan.ro.