Prima imagine de la locul unde a murit Felix Baumgartner! Sportivul a intrat in stop cardiac, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru iubitul Mihaelei Radulescu

Prima imagine de la locul unde a murit Felix Baumgartner! Sportivul a intrat in stop cardiac, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru iubitul Mihaelei Radulescu

Felix Baumgartner, celebrul base jumper și parașutist austriac în vârstă de 56 de ani, a murit în urma unui accident fatal petrecut la Porto Sant'Elpidio, în apropiere de Fermo, Italia.

Sportivul efectua un zbor cu un parapantă motorizată când, din cauza unei stări de rău survenite în aer, a pierdut controlul aparatului și s-a prăbușit.

În timpul impactului, parapanta s-a izbit de o construcție din lemn aflată lângă piscina unui complex turistic de pe litoral. Din nefericire, în urma coliziunii, o tânără animatoare aflată în apropiere a fost lovită de resturi și rănită, însă viața ei nu este în pericol. Aceasta este tratată în prezent la spitalul din Fermo. Piscina era aglomerată în acel moment, majoritatea celor prezenți fiind copii.

Citește și: Primele rezultate ale anchetei in cazul mortii lui Felix Baumgartner! Sportivul ar fi murit inainte sa se prabuseasca la sol cu parapanta

Martorii spun că Baumgartner și-a pierdut imediat cunoștința și a intrat în stop cardiac.

Deși s-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD pentru a-l transporta la spitalul Torrette din Ancona, medicii nu au mai apucat să-l urce în aparatul de zbor — inima lui a încetat să mai bată înainte.

La fața locului au intervenit pompierii, ambulanța Croce Verde, serviciile de urgență și Carabinierii, potrivit publicatiei Repubblica.it.

O carieră legendară, încheiată tragic

Citește și: Ultimele imagini cu Felix Baumgartner inainte sa se prabuseasca cu parapanta in stațiunea Porto Sant’Elpidio

Felix Baumgartner era cunoscut la nivel mondial pentru performanțele sale extreme, cel mai notabil fiind saltul din stratosferă în 2012, cu care a stabilit trei recorduri mondiale. Proiectul, denumit „Red Bull Stratos”, l-a propulsat în istorie, fiind primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă fără ajutor mecanic.

Înainte de accident, Baumgartner se afla în vacanță în regiunea Marche din Italia. Cu doar cinci zile înainte, postase pe Facebook o imagine în care survola zona:
Salutări din Fermo, Italia. Vacanță cu zboruri. Voi unde mergeți în concediu anul acesta?”, scria el.
În ultima sa postare pe Instagram, apărută cu o zi înainte de tragedie, apărea alături de familie.