Carmen Tănase, noi declarații dureroase despre moartea tatălui fiului său.
Carmen Tănase a ales să vorbească deschis despre un subiect delicat. Cuvintele vedetei sunt încărcate de durere, sinceritate și o vulnerabilitate rar întâlnită, dezvăluind luptele nevăzute din spatele zâmbetelor. Actrița a fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon, între cei doi fiind o diferență de 17 ani. Din nefericire, bărbatul a murit la vârsta de 56 de ani, după un cancer pulmonar. Întrebată cum a trecut fiul ei peste pierderea tatălui, Carmen Tănase a oferit un răspuns dureros.
"A fost foarte rău. A fost foarte rău și a durat. O să mă certe că spun lucrurile astea pentru că astea sunt chestiuni intime care chiar nu trebuie spuse. A trecut greu. Nici nu știu dacă a trecut, dar greu. Eu am încercat să-l ajut. Nu știu dacă am și reușit. Cine să-l ajute? Noi, cei care am rămas, am încercat cât de cât să facem plecarea asta să fie mai ușor de suportat, preluând noi anumite sarcini, dar cu siguranță n-am reușit.
Ce spune actrița despre căsnicia cu Victor Parhon?
Carmen Tănase nu și-a mai refăcut viața sentimentală după pierderea soțului, concentrându-se pe creșterea fiului său și pe cariera artistică. Ea a mărturisit că nu a căutat o nouă relație și că reperul lăsat de Victor Parhon a făcut dificilă găsirea unui alt partener care să se ridice la același nivel: "Fiul meu la iubit atât de tare pe tatăl său, dacă eu aș fi avut pe cineva, ar fi trebuit să fie de aur ca să-l accepte. În al doilea rând, comunicare pe care eu am avut-o cu acest om nu am mai găsit-o în altă parte. Deși am avut o relație cu suișuri și coborâșuri, ne-am și certat mult, ne-am și iubit enorm, ne-am și despărțit, ne-am și împăcat. Era și soțul meu, iubitul meu, prietenul meu, tatăl meu. Nu am fost interesată, că dacă voiam, puteam", spune Carmen Tănase.
Carmen Tănase, despre cumpenele prin care a trecut.
Invitată la podcastul Idea Man by Vlad Avarvari, celebra actriță nu a mai ținut cont de camere și a făcut mărturisiri despre una dintre cumpenele prin care a trecut în viață. Într-un moment din viața sa a fost nevoită să stea pe masa de operație timp de patru ore. Totul a pornit de la un banal strănut.
„Am avut o criză foarte mare de alergie care nu s-a oprit deloc, am strănutat de mii de ori, până când m-a bufnit sângele pe nas, iar doctorița mi-a zis că trebuie să mă operez… A fost ceva foarte complicat, intervenția s-a prelungit de la o oră, la 4 ore… Dacă știam, n-aș fi făcut-o în viața vieților mele, pentru că este ceva foarte violent așa, această operație…”, a declarat Carmen Tănase.
Citește și: Ce a prezis Neti Sandu pentru Carmen Tănase și s-a adeverit în timp: ”De acolo a pornit toată treaba!”