O fostă jurnalistă a căzut de la etaj cu fiica ei de 7 ani.
Un incident cutremurător a avut loc în București, în Sectorul 2, unde o fostă jurnalistă și fiica sa de doar 7 ani au căzut de la etajul 5 al blocului în care locuiau.
Cine este jurnalista care a căzut de la etajul 5 împreună cu fiica ei de 7 ani
Femeia era cunoscută pentru colaborările sale cu două posturi de știri importante, România TV și Realitatea TV, însă s-a retras din domeniul media în urmă cu mai mulți ani și a ales să se concentreze pe viața personală, care, în prezent, trece printr-o perioadă dificilă. Potrivit informațiilor oficiale, apelul de urgență a fost efectuat în dimineața zilei de 20 mai, moment în care polițiștii de la Secția 9, împreună cu echipaje medicale, s-au deplasat de urgență la fața locului.
Tentativă de suicid sau accident?
Ancheta este în desfășurare, iar poliția ia în calcul două scenarii. Prima ipoteză este cea a unei posibile tentative de suicid, alimentată de contextul emoțional tensionat al femeii, care se află în plin proces de divorț și avea programat chiar în ziua incidentului un termen important în procesul privind custodia copilului. Potrivit surselor apropiate anchetei, fosta jurnalistă ar fi fost afectată de lupta juridică pentru custodie, situație ce ar fi putut duce la un gest extrem. A doua variantă analizată de anchetatori este cea a unui accident nefericit. Fetița s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, iar mama ar fi încercat instinctiv să o salveze, căzând și ea în același timp. „La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane.”, a transmis Poliția Capitalei.
Citește și: Primele declarații ale lui Joe Biden despre cancerul la prostată: "”Cancerul ne atinge pe toţi”