Deea Maxer, în centrul unei controverse la Tempting Fortune. Vedeta nu a rezistat tentației!
Tentațiile le dau bătăi de cap celor 12 concurenți ai noului reality show de aventură Tempting Fortune România, difuzat de Kanal D. Aventurierii se confruntă cu o competiție plină de provocări, desfășurată chiar în mijlocul naturii, și se luptă cu propriile limite, dorințe și nevoi în cursa pentru marele premiu de 300.000 de euro. Printre cei care au acceptat provocarea se numără nume cunoscute precum Deea Maxer, Jean Gavril, Tavi Clonda, Roxana Buzoiu, Florin Răduț, Măriuța Costan, Gabriel Mihai Munteanu, Adina Miulească, Lucreția Preda, Diana Mocanu, Flavius Malancu și Iasmin Agoston.
Deea Maxer a intrat în gura concurenților de la Tempting Fortune România
Încă din primele episoade, presiunea și condițiile austere au început să scoată la iveală frustrări și tensiuni între concurenți. Una dintre cele mai controversate decizii a fost luată de Deea Maxer, care nu a putut rezista tentației unei cutii cu produse de igienă personală.
Decizia ei nu a fost privită cu ochi buni, mai ales că bugetul total de 300.000 de euro scade cu fiecare alegere personală. „Ai fost vreodată la cumpărături cu femei? Ai răbdare! O să cumpăr! Vreau două! Cumpăr două!”,
le-a spus Deea, apăsat, celorlalți, apărându-și alegerea. Replica nu l-a lăsat indiferent pe Tavi Clonda, care a reacționat vizibil deranjat: „Cum să iei două? Nimeni n-a cumpărat două!”
În ciuda presiunii grupului, Deea Maxer a explicat că igiena este un punct sensibil pentru ea: „Mi se pare trist rău de tot! Pentru mine teroarea vieții mele este să mă spăl doar o dată pe săptămână și asta nu există, doar în coșmarurile mele. O să ascult de sfatul vostru și o să iau doar o cutie. ”
Situația a împărțit tabere între concurenți, iar momentul a generat dezbateri aprinse. Fiecare fată și-a luat câte o cutie cu produse de igienă personală, cu excepția Roxanei Buzoiu, care a rezistat tentației. În total, participanții au cheltuit 1.750 de euro din premiul pus la bătaie doar pe aceste cutii, o sumă deloc neglijabilă, ținând cont de faptul că fiecare alegere afectează potențialul câștig al tuturor. Primele episoade al show-ului a arătat clar că în Tempting Fortune România tentațiile nu sunt doar fizice, ci și morale, iar deciziile aparent mici pot avea consecințe majore.