Nouă ani de la Colectiv, dar în zadar. Mesajul sfâșietor al unor părinți care și-au pierdut fiul în incendiu.
Într-un mesaj emoționant și plin de durere, părinții lui Alexandru, una dintre victimele tragediei Colectiv, au scris o scrisoare adresată fiului lor care și-a pierdut viața în urma incendiului. Mesajul, intitulat simplu „Salut, dragul nostru, Alexandru” a fost postat pe rețelele de socializare și a reamintit lumii întregi de suferințele familiilor care și-au pierdut copiii în incendiul devastator din clubul Colectiv.
Strigătul sfâșietor al unor părinți la 9 ani de la incendiu
La nouă ani de la incendiu, părinții lui Alexandru mărturisesc că simte că timpul a trecut în zadar și că nimic nu s-a schimbat. Ei își amintesc că fiul lor a ieșit pe propriile picioare din club și a urcat singur în ambulanță, conștient și cooperant. „Ai comunicat cu medicul rezident care te-a preluat la spital. ‘Vă rog să-mi dați ceva pentru durere! Dar de ce mă adormiți?’ Au fost ultimele tale cuvinte.”
Citește și: EXCLUSIV| Tatăl Elenei Gheorghe, preot, explică semnificația Halloween-ului în Biblie
Colectiv, o rană deschisă
În data de 4 noiembrie, cu ajutorul unor persoane care și-au oferit sprijinul, familia lui Alexandru reușise să obțină un loc pentru el într-un centru specializat pentru mari arși din Viena.
De asemenea, mama lui Alexandru își exprimă dezamăgirea față de sentințele din primul dosar Colectiv, în care Piedone a fost declarat nevinovat, iar cei găsiți vinovați au fost doar doi pompieri, patronii clubului și reprezentanții firmei de artificii. „În ultima perioadă majoritatea oamenilor puterii scapă nevinovați din dosare grele (Tăriceanu, Bănicioiu, Ponta, etc.).”, scrie ea, criticând justiția pe care o descrie ca fiind o „gașcă a puterii”. În final, mama lui Alexandru își exprimă profundă suferință, spunând că rămâne doar cu durerea și amintirea fiului ei. „Ai grijă de tine, Alexandru! Te iubim, Înger Dalb! Cu dor, tati.”