Ana Baniciu uimește la doar două luni după ce a devenit mamă. Primele fotografii în costum de baie au stârnit numeroase reacții.
Ana Baniciu a reușit să impresioneze pe toată lumea cu felul în care arată la doar două luni după ce a adus pe lume un băiețel. Micuțul Aris, născut pe 4 iunie 2024, este sursa de bucurie în viața artistei și a partenerului său, Edi Kovacs.
Cum arată Ana Baniciu la doar două luni după naștere
Ana Baniciu a decis să își ia o binemeritată pauză și să se bucure de câteva zile de relaxare pe litoralul românesc, împreună cu nou-născutul.
Cu ce probleme s-a confruntat Ana Baniciu la naștere
Cu toate că acum totul pare perfect, Ana Baniciu a trecut prin momente dificile înainte de nașterea lui Aris. Într-o postare sinceră pe Instagram, vedeta a dezvăluit că în ultima săptămână de sarcină, medicii au descoperit că bebelușul avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, ceea ce făcea nașterea naturală riscantă. Inițial, Ana și-a dorit să nască pe cale naturală și chiar se pregătise pentru acest lucru pe parcursul întregii sarcini.
Cu toate acestea, la recomandarea medicului și pentru siguranța copilului, ea a ales să nască prin cezariană. „Am fost pregătită pentru o naștere naturală, dar am decis să nu risc nimic când am aflat că există o problemă. Bebelușul meu este tot ce contează, așa că am optat pentru cezariană fără ezitare.”, a explicat Ana într-o postare pe rețelele sociale.