Meteorologii anunță temperaturi de 38 de grade și au emis cod galben de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie au emis cod galben de caniculă, cu temperaturi care urcă până la 38 de grade Celsius, pentru Capitală și 15 județe din România.
România se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate
Conform avertismentelor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valul de căldură va continua să afecteze sud-vestul și sudul țării și în zilele următoare, menținând un disconfort termic ridicat. Meteorologii au precizat că în regiunile sudice ale Crișanei, Banatului, Olteniei și în cea mai mare parte a Munteniei, se va resimți un nivel accentuat de căldură, cu temperaturi maxime ce vor oscila între 35 și 37 de grade, cu posibile vârfuri izolate de până la 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, indicând un risc crescut de disconfort termic pentru populație.
Citește și: Perseidele 2024: În ce zile se va vedea cel mai bine ploaia de stele căzătoare?
Ce zone sunt vizate de caniculă
Avertizarea de cod galben de caniculă acoperă municipiul București și județele Argeș, Arad, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Timiș, Teleorman și Vâlcea. În aceste zone, locuitorii sunt sfătuiți să ia măsuri de protecție împotriva efectelor căldurii extreme, cum ar fi evitarea expunerii prelungite la soare, hidratarea corespunzătoare și evitarea activităților fizice intense în aer liber.
Citește și: Cum va fi vremea în luna septembrie. Meteorologii ne pregătesc pentru ce e mai rău