Atunci când primești salariul sunt „n” cheltuieli de care trebuie să te ocupi.
Unele sunt cele recurente (chiria, utilitățile, alimentele, abonamentele), iar altele fac parte din categoria dorințe (excursii, haine). Pe lângă acestea, pot să apară și situații neprevăzute de genul urgențelor medicale care îți pot afecta considerabil finanțele. În acest articol îți vom spune cum procedezi atunci când ai cheltuit prea repede salariul și te confrunți cu lipsa banilor.
1. Apelează la un împrumut
Dacă vrei o soluție rapidă, poți obține un credit de la un IFN folosind doar actul de identitate.
2. Amână plățile care nu sunt urgente
Pe lângă plățile urgente pe care trebuie să le faci lunar, poți lua în calcul amânarea celor care nu sunt prioritare.
3. Cere sprijin din partea familiei și a prietenilor
Prietenii apropiați sau rudele sunt un bun punct de sprijin atunci când ai nevoie de o sumă de bani până primești din nou salariul. Dacă aceștia sunt dispuși să te ajute, folosește împrumutul cu responsabilitate și restituie-l imediat ce ai posibilitatea.
În cazul în care observi că întâmpini dificultăți în acest sens, comunică deschis cu persoana respectivă și găsiți împreună o modalitate prin care să rezolvați situația fără să stricați legăturile. La final, nu uita să îți arăți aprecierea față de persoana respectivă deoarece ți-a fost alături într-un moment dificil.4. Vinde un obiect de valoare
Dacă ai obiecte de valoare pe care le poți vinde, acesta poate fi un mod eficient de a obține fonduri suplimentare.
Poți utiliza platforme online sau anunțuri locale pentru a găsi potențiali cumpărători.5. Folosește-ți abilitățile și câștigă niște bani în plus
Dacă ai abilități sau talente specifice, poți să le valorifici pentru a câștiga bani în plus. Fie că abordezi zona de freelancing sau pur și simplu ajuți un vecin să repare electrocasnicele din casă care nu mai funcționează, există numeroase modalități prin care îți poți folosi abilitățile cu scopul de a obține venituri suplimentare.