Localnicii unor gospodării din Zărnești au avut parte de vizita unui urs în căutare de hrană.
Localnicii unor gospodării din Zărnești au tras o sperietură soră cu moartea când în gospodăria unui dintre ei și-a făcut apariția Moș Martin. Ursul a vrut să atace o capră din curtea unui localnic, însă omul a ieșit la timp și a reușit să-l alunge.
Întâmplarea s-a petrecut luni dimineața în jurul orei șapte și pentru că era prea dimineața, localnicii nu au putut beneficia de ajutorul jandarmilor, fiind redirecţionaţi spre Primăria Zărneşti.
„Era 7 şi ceva, aproape 8, când el behăia capra şi era acolo, pe capră. Am început să strig şi, când colo, el a luat-o în partea aia, mă gândesc că s-o fi întâlnit cu cineva pe drum. Capra a fugit în urma lui, a urcat pe la spălătorie şi n-am mai găsit-o, că eram în pijama, stăpâna caprei tot în pijama.
Despre acest subiect cu vorbit și Mishu și Cosmin în „Dimineața Nebună”.