Femeia de origine ucraineană a fost găsită împușcată la doar câteva zile după atacul din Monaco. Aceasta era căutată de Interpol.
Femeia de origine ucraineană, suspectată de tentativa de asasinare a oligarhului Vadim Iermolaiev, a fost găsită moartă în apropiere de Kiev, la doar câteva zile de la atacul din Monaco. Doi suspecți au fost arestați deja.
Anastasiia Berezovska a fost găsită moartă
Cadavrul principalei suspecte în urma atacului din Monaco, Anastasiia Berezovska, o ucraineancă în vârstă de 39 de ani, rezidentă în Germania, a fost găsit în apropiere de Kiev luni, în jurul orei locale 23:00. Femeia era căutată de Interpol, după ce a lăsat o bombă în fața clădirii în care locuia Vadim Iermolaiev și familia sa. Potrivit Ukrainskaia Pravda, ea a fost împușcată de 4 ori în zona spatelui.
O sursă din poliție a declarat că doi suspecţi au fost arestaţi deja. Unul dintre ei este un ofiţer din cadrul spionajului militar ucrainean, Direcţia Principală de Informaţii (GUR/MOU), iar celălalt un fost agent din cadrul forţelor de ordine.
După ce a provocat explozia, Anastasiia Berezovska a trecut pe jos granița cu Franța, iar apoi a fugit cu o mașină închiriată, traversând mai multe țări, printre care Italia, Germania, Austria și Elveția.
Se crede că femeia s-a întors în Ucraina pe 1 iulie, după ce a părăsit țara pe 22 martie anul trecut.
Vadim Iermolaiev și amanta sa, răniți grav în urma atacului
Anastasiia Berezovska a detonat bomba în momentul în care Vadim Iermolaiev s-a întors acasă. Acesta a fost grav rănit în urma atacului. Amanta lui, Anna Nasobina, în vârstă de 46 de ani, se luptă în continuare pentru viața ei, după ce i-au fost amputate picioarele. Băiatul ei, în vârstă de 13 ani, a suferit răni ușoare și a putut să povesteasă autorităților tot ce s-a întâmplat în ziua exploziei.
Vadim Iermolaiev a plecat din Ucraina în Monaco în 2022. Kievul i-a retras cetăţenia ucraineană şi i-a impus sancţiuni. Poliția suspectează că atacul ar fi putut fi opera unor membri ai unei bande care îl vizau pe oligarh din cauza unor datorii neachitate ale fiului său cel mare, Artur. Acesta fost arestat în Cipru anul trecut înainte de a fi extrădat în Estonia.