Noi detalii ies la iveală despre moartea Danielei Florea, românca plecată în Italia la muncă. Aceasta r fi fost ucisă.
Au apărut noi detalii în cazul morții Danielei Florea, românca de 36 de ani care lucra ca îngrijitoare în Italia. Aceasta ar fi fost ucisă și ascunsă în lada de depozitare a unui pat, înfășurată într-un cearșaf alb. Ea se mutase în urmă cu doar câteva luni într-un apartament situat pe Via Paisiello 17 în Torino.
Daniela Florea ar fi fost ucisă. Ce au descoperit anchetatorii în apartamentul ei?
Daniela Florea a fost găsită moartă luni, 20 iulie, în apartamentul ei din Torino. Din primele verificări, s-a constat că românca era decedată deja de câteva zile. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit în lada de depozitare a unui pat, înfășurat într-un cearșaf alb. Astfel, se exclude din start o moarte naturală sau un accident. Procurorii Parchetului din Torino au deschis o anchetă pentru omucidere și l-au audiat pe fostul soț al femeii.
Directorul departamentului de medicină legală din cadrul Autorității Sanitare Locale (ASL) din Torino se va ocupa de autopsia Danielei Florea astăzi, 23 iulie. Aceasta va arăta când și cum a murit, de fapt, femeia de 36 de ani. Având în vedere starea în care a fost descoperit trupul neînsuflețit al acesteia, nu s-a putut stabili imediat cauza decesului.
Polițiștii au strâns deja declarații de la vecini, cunoștințe și fostul soț al Danielei. Bărbatul a fost interogat luni seară, la scurt timp după ce a fost găsit cadavrul. Un detaliu care ridică semne de întrebare este dispariția cățelușului femeii. Daniela era și mama unui băiețel de 6 ani, care în zilele de dinaintea descoperirii macabre a stat la tatăl lui. Românca se întâlnea frecevent cu fostul partener pentru ca acesta să petreacă timp cu fiul lui.
Verificările efectuate în apartament nu arată că s-ar fi intrat prin efracție. Din contră, locuința Danielei a fost găsită în perfectă ordine, fapt ce arată că ucigașul o cunoștea pe femeie.
Ce au declarat vecinii despre Daniela Florea?
Vecinii spun că nu o cunoșteau prea bine pe Daniela. Totuși, aceștia au observat dispariția cățelușului ei, care nu se mai auzea lătrând. „De zile întregi nu l-am mai auzit lătrând, dar am crezut că femeia și fiul ei plecaseră în vacanță. Îi cunoșteam foarte puțin, au sosit în acest bloc în urmă cu doar câteva luni. Știm chiar foarte puține lucruri despre ei, dar suntem obișnuiți, deoarece această zonă este un loc de tranzit: chiriașii se schimbă permanent, mai ales cei străini. Moartea ei este o lovitură în inimă, pentru că era o mamă tânără: o vedeam deseori jucându-se cu fiul ei”, a declarat un vecin, potrivit rotalianul.com.