Raluca Dumitru a fost invitată la Teo Show şi a făcut primele declaraţii despre certurile cu Elena Marin din campul de la Survivor România.
Raluca Dumitru, fosta Faimoasă de la Survivor România, a fost invitată în platoul Teo Show şi a vorbit despre relaţia tensionată pe care a avut-o cu Elena Marin. Faimoasa a explicat că ea și Elena se știau de dinainte de competiție și s-ar fi așteptat să aibă parte de ajutor din parte ei, însă nu l-a primit. Ba din contră, după ce Raluca a încercat să se apropie de ea, Elena s-ar fi dus la Zanni și i-ar fi spus că ar fi preferat să rămână în competiţie Ana Porgras şi să nu vină Raluca şi Irisha, care ar fi „conflictuale”.
Raluca Dumitru, primele declarații despre cearta cu Elena Marin: „Credeam că o să mă ajute”
„Eu pe Elena o știam și mă bucuram știind că știu pe cineva. Credeam că o să mă ajute cumva în această competiție. Nu am fost niciodată apropiate, am fost colege, cunoștințe, pot să spun. Și acum dacă mă întâlnesc cu ea vorbesc cu ea. Mi-ar plăcea să țin mai multă dușmănie și să nu trec foarte mult peste ce zice un om.