Profesoara din Bistrița a fost externată. Iată ce se întâmplă acum cu femeia rănită de elevul de 13 ani.
La o săptămână după atacul elevului din Bistrița, profesoara rănită a fost externată din spital. Iată ce se întâmplă cu femeia în vârstă de 28 de ani.
În ce stare este acum profesoara rănită la școala din Bistrița?
În urmă cu o săptămână, un elev de clasa a VII-a a pătrus în incinta școlii din Bistrița cu un cuțit și a atacat o profesoară și un copil mai mic. Acesta intenționa, de fapt, să îi facă rău unui alt băiat din cauza faptului că era de altă etnie. Înainte să recurgă la gestul șocant, el s-a filmat în baia unității de învățământ cu cagulă și cască de motociclist.
Agresorul a ciocănit la ușa unei clase și a atacat profesoara de matematică, fiind prima care a ieșit. El i-a aplicat mai multe lovituri și s-a oprit doar atunci când un alt elev a intervenit.
Marți după-amiaza, profesoara a fost externată. „Pacienta în vârstă de 28 de ani, rănită în urma agresiunii de la unitatea de învăţământ din municipiul Bistriţa, a fost externată ieri după-amiază, având în vedere evoluţia favorabilă a stării sale de sănătate”, a transmis purtătoare de cuvânt a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), potrivit edu.ro.
Femeia a suferit plăgi prin înjunghiere la frunte, la pleoapa inferioară şi la nivel toracic şi a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, pe specialităţile Chirurgie plastică şi reparatorie, respectiv Chirurgie toracică.
Elevul din Bistrița a fost exmatriculat
În ziua în care elevul-atacator a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca și dus la audieri, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” a comunicat Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud decizia luată de Consiliului profesoral și de Consiliului de administrație. Băiatul de 13 ani a fost exmatriculat. El se poate reînscrie la școală anul viitor, însă într-o altă unitate de învățământ.