Primii festivalieri au ajuns deja la Electric Castle, odată cu deschiderea EC Village. Iată cum arată zona de camping, dar și băile puse la dispoziție de organizatori.
Electric Castle începe astăzi, 16 iulie 2026, când se vor deschide oficial porțile universului său magic, la ora 12:00. Organizatorii promit și la această ediție show-uri memorabile susținute de artiști naționali și internaționali de top, numeroase surprize și experiențe inedite. Primii participanți au ajuns de miercuri la Bonțida și s-au bucurat de atmosfera de festival, instalându-se în zona de camping alături de prieteni, dar și petrecând până în zori. Iată primele imagini.
Cum arată zona de camping și băile la care au acces participanții la Electric Castle?
Electric Castle are loc în perioada 16-19 iulie 2026, pe domeniul spectaculosului Castel Banffy de la Bonțida.
Cei care vor să se bucure de experiența de festival într-un mod autentic, pot alege să stea în zona de camping.
Aceștia pot aduce propriile corturi sau pot opta pentri cele deja pregătite. De asemenea, există și zonă de car camping, RV camping sau glamping.
Participanții care nu vor să piardă nicio clipă din festival și aleg să se cazeze în aceste zone au acces la numeroase facilități, astfel încât să nu le lipsească nimic. Organizatorii le-au pus la dispoziție și băi, cu dușuri și toalete, care arată de-a dreptul spectaculos.
Ce ai voie și ce nu ai voie să aduci la Electric Castle?
În zona festivalului este permis accesul cu următoarele obiecte:
- Ghiozdan
- Aparate foto profesionale și camere video (folosirea materialelor în scop comercial sau promoțional este strict interzisă)
- Laptopuri
- Medicamente (inclusiv insulină). Poți aduce medicamentele recomandate de medicul tău în ambalajul original. Te sfătuim să nu aduci mai multe decât ai nevoie pentru durata festivalului. Nu este necesară prescripția medicală.
- Apă în bidoane de plastic sigilate
- Selfie sticks
- Recipiente de apă reutilizabile atâta timp cât nu sunt confecționate din sticlă sau metal
- Parfumuri, deodorante și orice alte obiecte de igienă (inclusiv în recipiente de sticlă)
- Cremă cu protecție solară
- Dezinfectant de mâini
- Saltele gonflabile
- Skateboards- pot fi folosite doar în Skate Park.
Participanții nu au voie să aducă în festival:
- Substanțe interzise
- Mâncare și băutură
- Cuțite și bricege
- Arme (indiferent dacă sunt sau nu deținute legal), explozibil etc.
- Orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
- Alcool
- Animale
- Biciclete, trotinete, rolle, hoverboard-uri, segway-uri
- Umbrele de orice fel
- Instrumente muzicale
- Graffiti, stickere etc.
- Materiale publicitare
- Mobilier de grădină (scaun pliabil, masă pliabilă)
- Hamace
- Recipient de apă reutilizabil din metal sau sticlă
- Lanterne
- Boxe, amplificatoare sau sisteme audio
- Drone sau alte obiecte zburătoare
În zona de camping, pot fi aduse:
- Rucsacuri & bagaje
- Laptopuri
- Mâncare (inclusiv conserve)- cu excepția ambalajelor din sticlă
- Apă în sticle de plastic sigilate
- Sticle de apă sau alte recipiente pentru apă, atâta timp cât nu sunt din sticlă sau metal
- Parfumuri, deodorante și alte produse pentru corp & îngrijirea pielii (inclusiv ambalaje din sticlă)
- Cremă de protecție solară
- Dezinfectant pentru mâini
- Camere foto și video profesionale (utilizarea materialelor în scopuri comerciale sau promoționale este strict interzisă)
- Medicamente (inclusiv insulină). Poți aduce medicamentele recomandate de medic, în ambalajul original. ÎȚi recomandăm să nu aduci mai mult decât ai nevoie pentru perioada festivalului. Nu este necesară dovada rețetei.
- Steaguri & selfie stick-uri
- Boxe Bluetooth
- Lazy bag
- Lanterne
- Scaune și mese pliabile mici. Te rugăm să le pui în interior atunci când părăsești campingul. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru obiectele pierdute.
- Skateboards- pot fi folosite doar în Skate Park.
Obiectele ce nu pot fi aduse în zona de camping sunt:
- Substanțe interzise
- Surse de foc
- Generatoare electrice. Personalul nostru îți va oferi asistență în caz de nevoie
- Aparate de gătit pentru exterior
- Sisteme frigorifice electrice
- Umbrele de orice tip
- Pavilioane acoperite
- Ventilatoare mari sau dispozitive electrice de aer condiționat
- Arme, explozibili (indiferent dacă sunt deținute legal) etc.
- Cuțite sau bricege
- Recipiente din sticlă (cu excepția parfumurilor)
- Alcool
- Animale de companie sau alte animale
- Biciclete, role, trotinete, hoverboard-uri, segway-uri
- Instrumente muzicale
- Mobilier de grădină (cu excepția scaunelor și meselor pliabile mici)
- Sisteme audio de mari dimensiuni
- Sticle reutilizabile din metal sau sticlă
- Drone sau alte vehicule aeriene fără pilot