Povestea dureroasă a tânărului de 19 ani SFÂȘIAT mortal după ce a intrat în ţarcul de la o grădină zoologică: "Voia să cunoască pentru a dresa lei. A realizat prea târziu că un leu nu este o pisică domestică și că nu poate fi dresat fără cunoștințe"

Tânărul de 19 ani a fost sfâşiat mortal după ce a intrat în ţarcul de la o grădină zoologică din Brazilia

Tânărul de 19 ani a fost sfâşiat mortal după ce a intrat în ţarcul de la o grădină zoologică din Brazilia

Un adolescent care visa să îmblânzească lei a fost sfâşiat mortal după ce a intrat în ţarcul de la o grădină zoologică din Brazilia.

Un videoclip viral a surprins targedia, arătând victima escaladând un gard înalt de aproximativ 8 metri pentru a intra în ţarcul leoaicelor din Parcul Zoobotanic Arruda Câmara, cunoscut local sub numele de Bica, în João Pessoa, Paraíba. Incidentul a avut loc în faţa vizitatorilor îngroziţi, după ce tânărul de 19 ani a ignorat barierele de siguranţă şi a pătruns în ţarcul leoaicei. Animalul l-a atacat instantaneu, iar echipele de intervenţie nu au mai putut salva victima, potrivit presei internaţionale. anunţă Fox News.

Publicaţia locală Correio Braziliense a identificat victima ca fiind Gerson de Melo Machado, care aspira de mult timp să devină dresor de lei. Machado ar fi avut probleme de sănătate mintală şi fusese diagnosticat cu schizofrenie. Grădina zoologică a confirmat că individul a intrat în mod deliberat în ţarc, a fost atacat de animal şi nu a supravieţuit rănilor.

„Parcul zoologic şi botanic Arruda Câmara (Bica) regretă profund ceea ce s-a întâmplat în această duminică dimineaţă, când un bărbat a pătruns în mod deliberat în ţarcul leoaicei, ceea ce a dus la moartea sa.(...) Este un episod extrem de trist pentru toată lumea şi ne exprimăm solidaritatea şi condoleanţele faţă de familia şi prietenii bărbatului”, a declarat grădina zoologică într-o declaraţie publicată duminică pe reţelele sociale.

VODEO Ultimele momente ale băiatului sfâșiat mortal

Citește și: Un tânăr de 28 de ani a fost găsit mort într-un apartament. Anchetatorii, șocați de ceea CE AU VĂZUT în momentul când au intrat în casă. Vecinii nu și-ar fi imaginat o astfel de TRAGEDIE chiar în apropierea lor. Principalul suspect a fost reținut

Tânăr de 19 ani ucis de o leoaică după ce a intrat în țarcul grădinii zoologice din Brazilia

În videoclipul viral in mediul online, martorii au privit cu groază cum adolescentul a urcat pe gardul înalt şi s-a lăsat în jos pe un copac din apropiere. O leoaică din ţarc l-a zărit, s-a furişat la baza copacului şi a aşteptat în timp ce el continua să coboare. Când băiatul s-a apropiat suficient de sol, leoaica a sărit pe el. El a încercat să fugă, dispărând în tufişuri şi reapărând pentru scurt timp, doar pentru a fi atacat din nou de leoaică. Atacul a continuat apoi în spatele unui zid, în afara câmpului vizual.

În urma incidentului, parcul a fost închis pentru a permite efectuarea procedurilor de siguranţă şi ridicarea cadavrului. Grădina zoologică a declarat că Bica va rămâne închisă pentru vizitatori până la finalizarea anchetei şi a tuturor procedurilor oficiale.

Machado s-a luptat toată viaţa cu probleme de sănătate mintală, iar mama sa fusese diagnosticată cu schizofrenie, potrivit Correio, care a citat-o pe consiliera pentru protecţia copilului Verônica Oliveira, care îl monitoriza încă din copilărie. Oliveira a declarat pentru publicaţie că Machado visase întotdeauna să călătorească în Africa pentru a deveni dresor de lei şi că odată fusese prins ascunzându-se în trenul de aterizare al unui avion, crezând că acesta îl va duce acolo.

„Mi-ai spus că vei lua un avion pentru a merge într-un safari în Africa și a avea grijă de lei. Am fost recunoscătoare lui Dumnezeu când aeroportul m-a avertizat că ai tăiat gardul și ai intrat în compartimentul trenului de aterizare al unui avion. Povestea lui Gerson este a unui băiat care doar voia să cunoască Africa pentru a dresa lei. A realizat prea târziu că un leu nu este o pisică domestică și că nu poate fi dresat fără cunoștințe adecvate. Din păcate, nu a fost suficient de responsabil pentru asta.”, a spus Veronica Oliveira, lucrătoare în protecția copilului care l-a cunoscut pe Gerson timp de opt ani.

Citește și: CE A IEȘIT LA IVEALĂ despre bărbatul de 72 de ani care și-a ucis soția și apoi și-a luat propria viață: "Vă spun sincer că am amuțit, mai ales că știam că...". Gestul fatal care a declanșat tragedia din Bacău

Grădina zoologică a declarat că nu intenţionează să eutanasieze leul

Grădina zoologică a declarat că nu intenţionează să eutanasieze leul, subliniind că uciderea a rezultat din încălcarea deliberată a proprietăţii, un incident „complet imprevizibil” şi „în afara oricărui scenariu din rutina parcului”. Se pare că leoaica este stresată, dar nu prezintă semne de comportament care să justifice eutanasia.

Este important să subliniem că eutanasia nu a fost niciodată luată în considerare. Leona este sănătoasă, nu manifestă un comportament agresiv în afara contextului incidentului şi nu va fi eutanasiată.”, a transmis grădina zoologică.