Motivul pentru care cei doi adolescenți ar fi sărit în fața unui TIR pe A1. Faptul că părinții erau împotriva relației lor ar fi în spatele gestului extrem.
Un accident terifiant a avut loc în cursul zilei de marți, 19 august 2025, pe autostrada A1 București–Pitești, la kilometrul 41, în apropierea localității Vânătorii Mici. Doi tineri, despre care s-a aflat abia acum că ar fi avut 13, respectiv, 15 ani, au fost spulberați de un TIR. Aceștia au sărit pur și simplu în fața mașinii, lăsând în urmă numeroase semne de întrebare. În spatele gestului extrem s-ar afla o poveste de dragoste interzisă. Părinții ar fi fost împotriva relației lor, astfel că cei doi au decis să plece de acasă. Iată noile detalii apărute despre accidentul șocant.
Cum a avut loc accidentul de pe A1 în care doi adolescenți și-au pierdut viața?
Noi detalii ies la iveală despre tragedia petrecută pe A1. Deși inițial s-a crezut că cele două victime aveau 20, respectiv 30 de ani, s-a aflat, în cele din urmă, că ar fi vorba, de fapt, despre o fată de 13 ani din județul Giurgiu și un băiat de 15 ani din Ialomița. Aceștia au fost văzuți mergând pe banda de urgență, iar apoi s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aflat în mers.
Acum, familiile îndurerate urmează să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală pentru a-i recunoaște pe cei doi adolescenți. Șoferul camionului, un bărbat de 40 de ani din Prahova, a povestit cum s-a petrecut tragedia, mărturisind cu regret că totul s-a întâmplat prea repede și nu a reușit să evite impactul.
Povestea de iubire a celor doi adolescenți spulberați de TIR
Potrivit epitesti.ro, în spatele gestului extrem ar fi o poveste de dragoste interzisă. Părinții celor doi adolescenți nu erau de acord cu relația lor. Din acest motiv, tânăra, al cărei nume ar fi Giorgiana, i-ar fi spus tatălui ei, chiar în dimineața în care a avut loc tragedia, că îl iubește pe băiatul respectiv, acestea fiind ultimele cuvinte înainte de a pleca de acasă. La doar câteva ore, cei doi copii s-au stins din viață, sărind brusc în fața camionului.
„Pur și simplu au sărit, s-au îmbrățișat, s-au luat în brațe și au sărit în fața camionului. Am încercat să evit în stânga cât am putut… Părea că se țineau în brațe”, a declarat Laurențiu Curelea, șoferul camionului, potrivit fanatik.ro.