Filmul „Tati Part-Time” a ajuns pe primul loc în Box Office-ul din România și a consolidat statutul Evei Măruţă ca o tânără actriță promițătoare. Apariţia ei din cinematografele din țară au adus nu doar laude din partea publicului, dar și diverse critici și răutăți. Cum au reacţionat Andra şi Cătălin Măruţă?!
Andra şi Cătălin Măruţă sunt afectaţi după ce fiica lor, Eva, a fost criticată dur pentru apariţia în filmul „Tati Part-Time”. Succesul comediei nu a venit fără controverse. În vârstă de 8 ani, copila a devenit ținta unor critici dure pe rețelele sociale. Aceste comentarii au determinat o reacție vehementă din partea părinților. Prezentatorul TV a ales să răspundă acestor critici distribuind pe pagina sa de Facebbok un articol care a apărut cu titlul articolului, „Eva Măruță, făcută «praf» pentru rolul din «Tati part-time». Dacă ar fi reacționat așa și americanii la Macaulay Culkin după «Singur acasă»…”. Soțul Andrei și-a susținut fiica și a pus la zid modul în care unele persoane s-au raportat la prestația fiicei sale.
„Nu vei reuși niciodată”, „Ești praf”, „Lasă-te de meserie”... Cine nu a auzit măcar o dată genul acesta de comentarii menite numai să rănească, să distrugă încrederea de sine? Ca adulți, să zicem că ne-am obișnuit și, cu puțin efort, să nu le ascultăm (întotdeauna).
"Mi-au dat lacrimile". Andra şi Cătălin Măruţă reacționeaz ă după ce fiica lor, Eva, a fost criticată aspru pentru apariţia în filmul „Tati Part-Time”
La rândul ei, Andra a mărturisit că a afectat-o ceea ce s-a spus despre mezina familiei, așa că a ținut să le mulțumească oamenilor care le sunt alături și care apreciază munca și efortul depus de fetiță: „Da, recunosc că atunci când am citit articolul, mi-au dat lacrimile! Probabil părinții mă înțeleg! Mulțumim pentru mesaje!”, este comentariul Andrei.