Constanța este sub cod portocaliu de ploi torențiale și fenomene extreme.
Miercuri dimineață, locuitorii din municipiul Constanța au fost alertați printr-un mesaj RO-Alert în legătură cu ploile torențiale care afectează zona. Autoritățile au emis avertizări cu privire la condițiile meteorologice extreme și sfătuiesc populația să evite pe cât posibil deplasările și să ia măsuri de siguranță.
Locuitorii din Constanța, avertizați prin RO-Alert din cauza ploilor torenţiale
Potrivit informațiilor transmise prin RO-Alert, aversele torențiale vor atinge un volum de 25-40 de litri pe metru pătrat, însoțite de descărcări electrice și căderi de grindină.
Ce nu trebuie să facă locuitorii în acest interval
În prezent, Constanța se confruntă cu ploi însoțite de tunete și fulgere, dar fără intensificări semnificative ale vântului. Locuitorii sunt îndemnați să fie vigilenți și să urmărească evoluția condițiilor meteo pentru a lua măsurile necesare de protecție în cazul în care situația se înrăutățește. Este posibil ca, pe măsură ce frontul atmosferic își face simțită prezența, să apară și alte fenomene periculoase, precum inundații locale sau alunecări de teren în zonele mai vulnerabile.
La sfârșitul lunii august, litoralul românesc a fost grav afectat de inundații. Stațiunile Mangalia, Vama Veche, 2 Mai, Venus, Jupiter și Saturn au fost acoperite de ape, iar în Tuzla s-a pornit preventiv stația de pompare. Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au transmis că s-au înregistrat 183 de reclamaţii, în urma ploilor abundente. Din municipiul Constanţa şi din Mamaia au fost 49 de sesizări, iar peste 50 de reclamaţii au fost din Agigea, Tuzla, Techirghiol, Costinesti, Eforie Nord, Eforie Sud, Cumpăna, Valu lui Traian şi Năvodari.