Pepe a anunțat aseară prin intermediul unui vlog că el și soția sa, Raluca Pastramă, nu vor mai merge pe același drum.
După mai multe discuții și încercări de împăcare, Pepe și Raluca Pastramă, își spun adio după ani de relație. Artistul a postat pe canalul său de Youtube un video în care a vorbit deschis despre despărțirea sa, tocmai pentru a nu apărea alte speculații sau „motive” care au dus la ruptura dintre ei. Artistul a ținut să precizeze că el și soția sa știu cel mai bine ce a fost între ei doi.
„Vreau să fac un anunţ important. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge acelaşi drum. Vom divorţa în curând. Este o decizie asumată, mai exact, nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relaţiei. În momentul de faţă nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate şi după multe încercări de împăcare, ne înţelegem foarte bine.
Pepe și Raluca Pastramă vor divorța la notar
Pepe a mai declarat că nu este vorba de niciun proces la mijloc, și pentru că despărțirea a fost de comun acord, el și fosta lui soție vor divorța la notar.
„Fiind de comun acord, pentru că aşa a trebuit să fie, vom merge la notar şi nu există niciun fel de proces, litigii sau alte speculaţii.