Stiri mondene

Părinții lui What's Up, supriză de ziua lui. Cum a reacționat artistul când și-a văzut părinții în direct: „Aveam toate cuvintele la mine, dar acum...”

Părinții lui What's Up
What's Up a împlinit ieri frumoasa vârstă de 32 de ani, iar părinții lui i-au făcut o supriză în direct în platoul emisiunii Teo Show.

Părinții lui What's Up sunt împreună de 33 de ani și își aduc aminte cu mare drag de ziua în care artistul a venit pe lume. Cei doi spun că s-au bucurat indiferent de sexul copilului. 

„Ne-am bucurat indiferent de ce era, nu era nicio problemă”, a spus tatăl lui What's Up despre momentul în care artistul a venit pe lume. „Important e că a fost sănătos, de fapt”, a declarat și mama.

Părinții lui What's Up

Contrar aparențelor, părinții artistului spun că a fost un copil cuminte, a crescut cu cheia de gât și a stat singur în casă pentru că nu i-a plăcut grădinița. Însă îi plăcea să-și desfacă toate jucăriile să descopere fiecare piese și se enerva în momentul în care nu mai știa să le mai asambleze la loc. .

„Când am primit trotineta și am rămas singur și am desfăcut-o piuliță cu piuliță și după aia m-a găsit tata plângând că nu mai știam să o fac la loc. Eram plângăcios, plângeam de oftică. Când nu-mi iese ceva plâng de nervi”, a declarat What's Up la Teo Show. 

Ce cadouri își dorește What's Up de ziua lui de naștere

Artistul a fost întrebat în cadrul emisiunii care sunt dorințele sale de ziua lui de naștere, iar răspunsul i-a uimit pe cei prezenți. 

What's Up

„Am o problemă cu cadourile și mereu le spun apropiaților „nu mai cheltuiți bani pe lucruri care nu-mi plac”. Mie îmi place tot ce e auriu și strălucitor. Puneți acolo câte 50 de lei fiecare, un gram/două/trei, s-or aduna până la final de viață. Să las și eu la băiat/fată, ce o fi”, a declarat What's Up care a spus că își dorește să devină tătic încă de la vârsta de 18 ani. Cum nu s-a întâmplat până acum, spune că minunea din viața lui va veni la momentul potrivit.