Oana Roman îl atacă din nou pe Marius Elisei. Vedeta spune că în căsnicie era singura care trăgea pentru casă, iar acum fostul ei soț își neglijează fiica.
Oana Roman și Marius Elisei au decis să se despartă definitiv în urmă cu doi ani. De atunci, vedeta s-a ocupat îndeaproape de creșterea și educarea fetiței pe care o au împreună, Maria Isabela, oferindu-i tot sprijinul de care are nevoie. Chiar dacă fetiței nu îi lipsește nimic, Oana Roman nu poate trece peste lipsa de implicare a tatălui ei, care a devenit din ce în ce mai absent în ultimele luni. Iată ce spune aceasta despre relația fiicei sale cu tatăl ei.
De când nu și-a mai văzut Marius Elisei fiica?
Oana Roman susține că Marius Elisei nu și-a mai văzut fiica din luna noiembrie. Chiar și atunci, niște prieteni comuni au insistat să vină să o vadă pe Isabela atunci când aceasta se afla în vizită la ei. De asemenea, vedeta spune că pe parcursul anului, fostul ei soț și fiica ei s-au văzut doar de 4 ori, pentru câteva ore.
Oana Roman și-a exprimat public nemulțumirea față de comportamentul fostului ei soț, mai ales că acesta nu și-a făcut timp nici de sărbători să-și vadă fiica. Mai mult chiar, Isabela a fost profund afectată de lipsa tatălui și a preferat să stea retrasă de Crăciun și de Revelion. „Am fost şi de Crăciun şi de Revelion alături de prieteni foarte dragi, dar a fost destul de greu pentru că Iza a fost în mare parte din timp tristă, retrasă, abătută, a şi plâns pentru că nu s-a văzut deloc cu tatăl ei.
Oana Roman: „P ractic 80% din lucruri tot eu le făceam singură”
Oana Roman recunoaște că despărțirea de Marius Elisei nu a adus prea multe schimbări la ea în casă. În timpul căsniciei cu fostul soț, ea era cea care se implica cel mai mult, astfel că nu simte o diferență prea mare acum. Singura problemă este că fiica ei se simte abandonată și lipsa tatălui o afectează profund. „În ultimii ani, chiar dacă exista o prezență a unui alt părinte în casă, practic 80% din lucruri tot eu le făceam singură. Acum le fac 100%, dar diferența nu e foarte mare”, a precizat Oana Roman pentru unica.ro.