Se mai gândește Mihai Mitoșeru la iubita pe care pierdut-o în accident?
Distribuie articolul
Mihai Mitoșeru, sfâșiat de dorul logodnicei care și-a pierdut viața în accidentul provocat de vedeta TV în urmă cu 24 de ani.
Au trecut 24 de ani de la accidentul care i-a schimbat radical destinul lui Mihai Mitoșeru. În iulie 2000, vedeta TV a fost implicată într-un grav accident rutier, în urma căruia și-a pierdut viața iubita sa, Cristina Duca, cea care îi era și logodnică. Mitoșeru se afla la volanul mașinii sale, iar anchetatorii au concluzionat că tragedia a avut loc din cauza vitezei excesive cu care acesta conducea în momentul impactului. Autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori, iar tânăra a murit pe loc.
Mihai Mitoșeru, urmărit de imaginea logodnicei care a murit în accidentul produs în urmă cu 24 de ani
După producerea accidentului, Mihai Mitoșeru a fost trimis în judecată și a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Verdictul i-a revoltat profund pe părinții Cristinei, care au cerut în mod constant ca cel responsabil pentru moartea fiicei lor să fie tras la răspundere cu adevărat.
Procesul nu a adus doar o condamnare juridică, ci și o judecată publică, dureroasă și de lungă durată, în care Mitoșeru a fost pus față în față cu acuzații grele și suferința grea a familiei Cristinei. Tatăl Cristinei, în special, a fost vocal de-a lungul anilor și nu a ezitat să lanseze acuzații dure la adresa lui Mitoșeru. În 2021, mama lui Mitoșeru declara public că tatăl fetei le-a interzis să mergem la cimitir să îi aprindem o lumânare Cristinei.
Mihai Mitoșeru a vorbit deschis despre relația sa cu Cristina și impactul devastator pe care l-a avut tragedia asupra lui. Întrebat dacă se mai gândește la Cristina, răspunsul a fost pe cât de sincer, pe atât de dureros. „Da. Și e normal. Eu nu am cum să mă supăr pe tatăl Cristinei, pentru că în momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat, era normal să o ia razna și să zică absolut orice, să facă absolut orice, pentru că e normal.
Încă o dată spun. Noi am trăit zece ani împreună. Zece ani. Zece ani în care am fost non-stop împreună. Noi am trăit împreună, am locuit împreună, am stat împreună. Și nu vedeam altfel viața. Noi vedeam viața ca așa trebuie să fie, cum o vedeam noi, să fim împreună tot timpul.”, a declarat Mihai Mitoșeru în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Mihai Mitoșeru, sfâșiat de dorul logodnicei moarte în accident
”In vise, practic, suntem la fel cum eram atunci când eram împreună”
Mihai Mitoșeru a vorbit și despre visele în care apare Cristina și a mărturisit că în acele momente totul pare la fel de real ca atunci când erau împreună. „Am visat-o bună perioadă. Am visat-o bună perioadă. Știi ce e cel mai ciudat? Că în vise, practic, suntem la fel cum eram atunci când eram împreună. Adică nu s-a schimbat nimic. Suntem exact ca atunci. Când eram noi împreună și totul era atât de frumos și de bine. E groaznic când uite așa, într-o secundă, se termină totul. Tot ce credeai. Pentru că eu așa credeam că toată viața o să rămânem împreună. Că așa era normal să fie.”, a mai spus el.