Conform noului contract colectiv de muncă, elevii și profesorii beneficiază de o nouă zi liberă, Ziua Învățătorului.
Mai sunt doar câteva zile până când elevii vor intra în mult așteptata vacanță de vară. Până atunci, aceștia vor beneficia de o nouă zi liberă, Ziua Învățătorului, în premieră la nivel național, după greva profesorilor. Iată când vor sta acasă elevii în luna iunie 2024.
Citește și: Cum a fost cerută în căsătorie Anisia Gafton, după cinci ani de relație cu Serghei
Elevii și profesorii au liber de Ziua Învățătorului
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie, iar anul acesta este zi liberă pentru elevi și profesori, potrivit noului contract colectiv de muncă. Această zi a fost aleasă deoarece marchează data naşterii lui Gheorghe Lazăr, considerat întemeietorul învăţământului românesc modern. Din fericire pentru elevi, ziua liberă de Ziua Învățătorului nu trebuie recuperată.
„Este în premieră la nivel național. În 2024, în întreaga țară, ziua de 5 iunie este zi liberă. Până anul trecut, singurul inspectorat care a luat în considerare ziua de 5 iunie ca zi liberă cred că a fost Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), iar în rest era o zi în care se desfășurau activități specifice, altele decât cele de predare”, a spus Marius Nistor pentru Edupedu.ro.
După Ziua Învățătorului, urmează vacanța de vară pentru elevi. Anul școlar se încheie pe data de 21 iunie, însă elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, pe 14 iunie, cei de clasa a XII-a pe 7 iunie.
Zilele libere legale din anul școlar 2023-2024
- 30 noiembrie 2023, joi – Sfântul Andrei;
- 1 decembrie 2023, vineri – Ziua Naţională a României;
- 25 decembrie 2023, luni – prima zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
- 26 decembrie 2023, marți – a doua zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
- 1 ianuarie 2024, luni – Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
- 2 ianuarie 2024, marți – Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
- 24 ianuarie 2024, miercuri – Mica Unire;
- 3 mai 2024 2024, vineri – Vinerea Mare – ziua este în vacanța de primăvară;
- 6 mai 2024, luni – a doua zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
- 1 mai 2024, miercuri – Ziua Muncii – ziua este în vacanța de primăvară;
- 24 iunie 2024, luni – a doua zi de Rusalii – ziua este în vacanța de vară;
- 15 august 2024, joi – Adormirea Maicii Domnului – ziua este în vacanța de vară.
Citește și: Cine este femeia care a contribuit la condamndarea lui Doland Trump: „Dacă povestea nu ar fi fost adevărată”
Zile suplimentare nelucrătoare, conform Contractului Colectiv de Muncă:
- 5 octombrie 2023, joi – Ziua Mondială a Educației;
- 7 mai 2024, marți – a treia zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
- 5 iunie 2024, miercuri – Ziua Națională a învățătorului;