Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume, a vorbit despre problemele cu care se confruntă cu fiica sa, Eliza.
Adriana Iliescu, fost profesor universitar, a fost desemnată cea mai bătrână mamă din lume, după ce a adus pe lume în anul 2005 o fetiță, la vârsta de 67 de ani. Atunci, ea a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere. Anii au trecut, iar acum fetița, pe nume Eliza, este o domnișoară în toată regula, ea a împlinit vârsta de 19 ani.
Cu ce greutăți se confruntă Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume, cu fiica sa
Adriana Iliescu este extrem de mândră de fiica ei, Eliza, care este studentă la două facultăți. Eliza, la vârsta de 19 ani, îi calcă pe urmele mamei ei și este pasionată de literatură, ea a ales să urmeze cursurile a două facultăți prestigioase: Facultatea de Litere, specializarea limba și literatura română, și Facultatea de Filosofie, ambele în cadrul Universității București.
Adriana Iliesc are o relație extrem de apropiată de Eliza
Pe lângă studii, Eliza o ajută pe mama sa în activitățile zilnice, cum ar fi cele din bucătărie. „Eliza este la examen acum. Sunt foarte mulțumită de ea. Vineri a avut de predat și un referat și tot așa. Suntem sănătoase amândouă, ne înțelegem de minune, avem cărți în casă. Îmi cere sfaturi, dar cred că nu prea mai are nevoie de ele pentru că este mare, ea este la facultate acum, nu mai este la liceu. Atunci când are nevoie de mine discutăm pe diverse teme și o ajut cum pot eu mai bine. Are note doar de 9 și 10 la facultate. Îi place foarte mult filosofia, pentru ea este o mare pasiune, limba română nu mai zic, deoarece este o materie care e ca la ea acasă. Astăzi a mai avut un examen la facultate, așa că de dimineață m-am trezit și i-am pregătit o prăjitură. Și ea gătește în casă, sunt tare mândră de ea. Eu nu știu să pregătesc spaghete bolognese și le face Eliza.”, a mai precizat Adriana Iliescu.