Două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut în județul Mureș. Iată ce a declarat bunica uneia dintre ele după ce au început căutările.
Este alertă în județul Mureș, unde două fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni au dispărut. Acestea au fost văzute ultima dată duminică după-amiaza când se jucau la doar câțiva metri de casă. Autoritățile au fost sesizate de rudele care aveau grijă de cele două micuțe după ce nu le-au mai găsit în zonă. Imediat, o amplă operațiune de căutare a fost declanșată la care au luat parte polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, dar și sute de localnici. Iată declarațiile făcute de bunica uneia dintre fetițe.
Declarațiile sfâșietoare ale bunicii uneia dintre fetițele dispărute în Mureș
Autoritățile și sute de localnici continuă căutările pentru a el găsi pe cele două fetițe dispărute în județul Mureș. Bunica uneia dintre ele a descris momentele apăsătoare trăite încă din primele clipe în care micuțele nu au mai fost găsite în zona în care se jucau și nici în împrejurimi.
„La ora 17 m-a sunat cuscra să vin că a dispărut Rebeca. Vă daţi seama că sunt bunică, am venit de îndată. Am căutat-o peste dealuri până acum. Unde să o mai caut?”, a declarat bunica uneia dintre fete, potrivit stiripesurse.ro.
Deocamdată, singurele indicii descoperite în acest caz sfâșietor sunt două găleți care le-ar fi aparținut fetițelor. Acestea au fost găsite pe un câmp din apropiere.
Autoritățile iau în calcul toate ipotezele
În urma dispariției fetițelor, vecinii susțin că prin localitate au văzut un microbuz cu numere de înmatriculare din Bulgaria. Ei se tem că cele două ar fi putut fi răpite. „Nu puteau să meargă la 3-4 ani atât de departe. Am auzit că au fost două microbuze aici sus, cine ştie? Poate le-a băgat înăuntru, le-a luat…”, a declarat un bărbat din zonă.
După ce s-a spus că o anumită persoană ar fi luat cele două minore cu un autoturism, IPJ Mureș a efectuat verificările necesare și a transmis următoarele: „În urma verificărilor efectuate de polițiști, persoana surprinsă în imaginile apărute pe rețelele de socializare a fost identificată, iar până la acest moment nu există indicii care să confirme implicarea acesteia într-o eventuală faptă de răpire. În paralel cu activitățile de căutare a minorelor, polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt, inclusiv prin verificarea persoanelor, autovehiculelor și analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Orice informație de interes va fi comunicată public, cu operativitate, imediat ce aceasta va fi verificată și confirmată”.
Poliția Română a anunțat că au fost mobilizate forțe suplimentare pentru găsirea celor două fetițe și a cerut sprijinul populației. „Căutările sunt în plină desfășurare, fiind mobilizate forțe suplimentare: polițiști, pompieri, jandarmi, echipe Salvamont, câini de urmă, precum și un elicopter. La acțiuni participă și numeroși voluntari din comunitate, cărora le mulțumim pentru implicare! Facem apel la sprijinul populației: dacă le-ați văzut sau aveți informații care pot ajuta la găsirea lor, sunați de urgență la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de poliție”, se arată în mesajul postat pe Facebook.