Apar noi informații în cazul celebrului medic din Cluj care și-a pus capăt zilelor, după ce a fost condamnat pentru luare de mită.
Medicul ortoped Florin Răcășan, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul recuperării medicale și respectat pentru cei peste 30 de ani de carieră, și-a pus capăt zilelor la doar câteva zile după ce fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Noi detalii cutremurătoare despre moartea medicului din Cluj
Tragedia s-a produs în cursul zilei de 17 martie, când medicul, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit fără viață, în exteriorul unui imobil situat pe strada Dimitrie Bolintineanu din Cluj-Napoca. Potrivit datelor oficiale transmise de autorități, bărbatul a fost descoperit spânzurat. „Intervenția a avut loc pe strada Dimitrie Bolintineanu din Cluj-Napoca, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca. Pompierii au găsit victima decedată, fără posibilitate de resuscitare”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe medic. Ulterior, trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în prezent a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca anchetatorii să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul. „În data de 17 martie, în jurul orei 17:10, Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat de 62 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost găsit decedat în exteriorul unui imobil.
Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme vizibile de violență.”, a transmis IPJ Cluj.
Florin Răcășan fusese condamnat recent la o pedeapsă de doi ani și zece luni de închisoare cu suspendare, după ce instanța l-a găsit vinovat de luare de mită.
Verdictul a venit la finalul unui proces care i-a afectat puternic imaginea și viața personală. Cunoscut și apreciat de numeroși pacienți pentru profesionalismul și empatia sa, medicul a lucrat o bună perioadă în cadrul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, iar ulterior a activat într-o clinică privată din oraș. De-a lungul carierei sale, Florin Răcășan a contribuit la tratarea și recuperarea a mii de pacienți, fiind considerat un profesionist desăvârșit de colegii săi din sistemul medical. Dispariția sa lasă în urmă multă durere, mai ales în rândul familiei și al celor care l-au cunoscut și au lucrat cu el.