Răzvan Măgureanu i-a adus acuzații grave tatălui său în urma unei apariții la TV. Disputele dintre cei doi au început, totuși, cu ani în urmă.
Răzvan Măgureanu a luat prin surprindere pe toată lumea cu acuzațiile grave pe care i le-a adus recent tatălui său, Constantin Măgureanu. De-a lungul timpului, cei doi au avut o relație destul de tensionată, chiar dacă o perioadă au și cântat împreună. Primul conflict a apărut între aceștia în urmă cu mulți ani și avea legătură cu Maria Loga. Iată ce s-a întâmplat la vremea respectivă, dar și ce a iscat acuzațiile de acum.
Când au apărut primele dispute între Constantin Măgureanu și fiul său?
În urmă cu mai mulți ani, Constantin Măgureanu s-a arătat deranjat de faptul că cea de-a doua soție, Maria Loga, a pus într-o piesă tot ceea ce a trăit alături de el.
La un moment dat, însă, Răzvan Măgureanu i-a făcut o urare mamei sale naturale de ziua de naștere în care i-a mulțumit că l-a crescut fără ajutorul nimănui, subliniind absența tatălui.
„La mulți ani, mamă mulţumesc pentru tot! Pentru că ai ales să mă naşti si să lupţi pentru mine singură şi fără ajutorul nimanui. Îţi mulţumesc că ai ştiut să fii pentru mine şi mama şi tată, şi orice altceva aş mai fi avut nevoie. Nu am avut niciodată un tată în adevăratul sens al cuvântului, însă datorită ţie nu am simţit. Pentru că dragostea ta este enormă şi umple toate golurile din sufletul meu”, a transmis acum ceva timp Răzvan Munteanu, potrivit libertatea.ro.
Ce acuzații i-a adus Răzvan Măgureanu recent tatălui său?
Apariția recentă a lui Constantin Măgureanu în cadrul unei emisiuni TV, alături de actuala soție și băiatul lui cel mic, a reaprins scandalul cu fiul din prima căsătorie.
„Uneori confundați aparițiile la televizor cu adevărul. După 32 de ani, să permiti sa se vorbeasca public despre fostele relații și să dai lecții despre familie și copii, în timp ce ți-ai abandonat propriul copil, spune multe. Un părinte nu înseamnă vorbe la TV si prezență, grijă, sprijin și iubire. Eu am crescut fără tată de la 4 ani. Nu ai fost acolo pentru mine, nu ai știut prin ce am trecut, nu ai întrebat, nu ai ajutat. Iar acum să te aud vorbind despre cum nu trebuie „cocoloșiți” copiii este ironic și dureros.
Copiii nu au nevoie de lux. Au nevoie să știe că părintele lor îi iubește și nu îi abandonează. Mi-am ținut tăcerea mulți ani, dar respectul se câștigă prin fapte, nu prin imagine. Am stat foarte mulți ani în tăcere. Am ales să nu vorbesc public, să nu răspund, să nu intru în scandaluri și să îmi văd de viața mea. Dar când văd că după atâția ani încă se aruncă vorbe la televizor și se construiește o imagine falsă despre familie, despre copii și despre ce înseamnă să fii părinte, simt că trebuie să spun și partea mea de adevăr.
E ușor să stai într-o emisiune pe o canapea și să permiti sa se vorbeasca de catre actuala despre cele trei soții pe care le-ai avut, să spuna care a fost „cea mai bună” sau „cea mai mișto”, ai fost cu mama a fost buna nu? Cu Loga la fel nu? Nu conteaza cantitatea ci calitatea nu? Sa anunti si tu cand esti fericit cu adevarat da? Vorbiti de parca oamenii și relațiile ar fi trofee sau amintiri de spectacol. Dar poate ar fi fost mai important să vorbești și despre responsabilitate. Despre copilul pe care l-ai lăsat în urmă. Despre anii în care nu ai fost prezent. Despre lipsa unui tată în viața unui copil. Eu am fost abandonat de la vârsta de 4 ani. Am crescut fără sprijinul unui tată, fără prezența lui, fără sfaturi, fără protecție, fără acele lucruri care ar trebui să fie normale pentru orice copil. Nu ai fost acolo la zile importante din viața mea. Nu ai fost acolo când aveam nevoie de încurajare. Nu ai fost acolo când viața a fost grea si timpul nu șterge asta. Iar acum, după zeci de ani, să aud vorbind public despre cum „nu trebuie cocoloșiți copiii” mă face să mă întreb dacă înțelegi cu adevărat ce înseamnă să fii părinte. Există o diferență enormă între a nu răsfăța un copil și a-l abandona emoțional sau complet. Copiii nu au nevoie doar de bani. Au nevoie de iubire, atenție, sprijin, siguranță și de sentimentul că tatăl lor este acolo pentru ei.
Un copil care crește fără tată nu uită. Învață să supraviețuiască, să se descurce singur, să își ascundă durerile și să meargă mai departe. Dar rana rămâne. Și doare mai ales când vezi că omul care ar fi trebuit să îți fie sprijin apare public și vorbește despre viață și familie de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu scriu aceste rânduri din ură. Le scriu pentru adevăr. Pentru că m-am săturat ca imaginea publică să fie mai importantă decât realitatea trăită de cei răniți în tăcere si de toate mincinile voastre. Respectul nu vine din faimă, din televiziune sau din aplauze. Respectul vine din fapte. Din cum îți tratezi familia. Din cum îți crești copilul. Din cum alegi să fii prezent atunci când contează cu adevărat. Eu am 36 de ani acum. Mi-am construit viața singur, fără sprijinul pe care ar fi trebuit să îl am. Și poate tocmai de aceea știu cât de important este ca un copil să nu se simtă abandonat sau uitat. Adevărul meu nu poate fi șters de niciun interviu și de nicio apariție la televizor. Nu scriu aceste rânduri pentru milă și nici pentru scandal. Le scriu pentru adevăr. Pentru că oamenii văd doar imaginea publică, dar nu cunosc durerile și realitatea din spatele ei.
Dacă există un om care merită tot respectul meu, acel om este mama mea. Pentru că ea nu a fugit niciodată de responsabilitate. Ea a rămas, a luptat și a iubit .Ar fi mai bine să vorbeasca despre familia pe care o ai acum și despre viața ta prezentă, nu despre fostele relații și oameni care fac parte din trecut. Unele lucruri ar trebui respectate și lăsate în pace, mai ales când în spatele lor există copii, suferință și ani de tăcere. Înainte să dai lecții despre familie și despre cum trebuie crescuți copiii, poate ar trebui să te gândești la propriile responsabilități și la oamenii pe care i-ai lăsat în urmă. Respectul pentru familie se arată prin fapte, nu prin vorbe la televizor. Nu înțeleg de unde își permite soția ta actuală să vorbească despre fostele tale relații și să facă afirmații la Antena despre oameni și situații pe care poate nici nu le-a trăit. Unele lucruri țin de respect, mai ales când în spatele acelor relații există ani de viață, suferințe și copii care au fost afectați. Poți să îți trăiești prezentul și să îți respecți familia actuală fără să vorbiti despre trecut și fără să aruncati remarci despre femeile care au făcut parte din viața ta. Printre acele persoane este și mama mea, femeia care m-a crescut singură și care a fost și mamă, și tată pentru mine. Înainte să vorbiți despre trecutul altora la televizor, poate ar trebui să existe mai mult respect pentru oamenii care au rămas să repare ceea ce alții au distrus! Pe scurt: Când divortezi de o femeie, nu divorțezi și de copil. Cu recunoștință, Răzvan Măgureanu!", este mesajul scris de fiul artistului pe Facebook.