Ellie Goulding și Caspar Jopling au decis să se despartă după patru ani de căsătorie. Cănătreața a făcut anunțul printr-o postare pe rețelele scociale.
Ellie Goulding și Caspar Jopling au anunțat să diovrțează după patru ani de căsătorie. Cei doi au împreună un fiu, pe Arthur. Vestea despărțirii lor a școat fanii care îi considerau unul dintre cele mai sudate cuplu.
Ellie Goulding și Caspar Jopling se despart după patru ani de căsătorie
Ellie Goulding, cunoscuta interpretă a hitului "Love Me Like You Do", și-a anunțat fanii despre despărțirea de Caspar Jopling, cu care fusese căsătorită peste patru ani.
Reacția lui Casper Jopling după despărțire
Casper Jopling a reacționat după ce s-a aflat că ei au decis să se despartă și a ales să își exprime pe rețelele sociale propriul punct de vedere, în care a precizat că despărțirea lor a avut loc, de fapt, cu ceva timp în urmă. ”Salut oameni buni – sper că aveți o zi bună. Simt (cu tristețe) că trebuie să spun ceva despre relația actuală dintre mine și Ellie, care sper că va face să dispară orice speculație din tabloide.
Citește și: Când au loc Premiile Grammy în 2024: Lista artiștilor nominalizați
Motivul separării celor doi
Relația dintre Ellie Goulding și Caspar Jopling nu mai funcționa de ceva vreme, iar artista s-ar fi implicat într-o nouă relație. În tabloide au apărut mai multe știri despre ea și au decis să facă publică despărțirea și să pună capăt zvonurilor. Ellie Goulding are acum o relație cu Armando Perez, care i-a fost instructor de surf Shakirei. Ellie și Armando au fost surprinși în timp ce împărțeau câteva momente de tandrețe într-o vacanță în Costa Rica.
Citește și: Ellie Goulding a lansat piesa „Easy Lover”, în colaborare cu Big Sean- Versuri aici