După luni de zvonuri, Monica Bellucci a confirmat relația cu Tim Burton. Actrița o oferit primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește alături de regizorul serialului fenomen "Wednesday". Cum s-a aprins flacăra iubirii între cei doi?!
Într-un interviu acordat revistei ELLE Franta, celebra actriță Monica Bellucci, în vârstă de 58 de ani, a confirmat că se află într-o relație cu renumitul regizor Tim Burton, în vârstă de 64 de ani. Actrița a vorbit deschis despre dragostea ei pentru regizorul serialului fenomen "Wednesday" și despre fericirea pe care acesta a adus-o în viața ei.
„Ce pot să spun… mă bucur că l-am întâlnit pe acest bărbat, în primul rând. Este una dintre acele întâlniri care se întâmplă rar în viață… Îl cunosc pe om, îl iubesc, iar acum îl voi cunoaște pe regizor, începe o altă aventură.”, a spus Monica Bellucci.
Monica Bellucci a fost singură în ultimii trei ani, după despărțirea de artistul Nicolas Lefebvre. Între 1999 și 2013, a fost căsătorită cu Vincent Cassel, alături de care are două fete, Deva și Leonie, născute în 2004, respectiv 2010.
Monica Belluci joacă în filmul regizat de Tim Burton. Faimoasa actriță a fost aleasă în distribuția „Beetlejuice 2”
Actrița face parte din distribuția filmului „Beetlejuice 2”, regizorul fiind nimeni altul decât partenerul ei de viață.
Cei doi colaborează și pe partea profesională, nu doar pe cea sentimentală. Data de lansare a filmului în cinematografe este 6 septembrie 2024.
Când a avut loc prima întâlnire dintre Monica Belluci și Tim Burton
Monica Bellucci și Tim Burton au avut parte de prima întâlnire pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes în 2006. În luna octombrie a anului trecut, actrița i-a acordat regizorului un premiu pentru întreaga lui carieră la Festivalul de Film Lumière din Franța.
„Iubesc această lume de vis în care monștrii sunt amabili, ca și cum am putea transforma aspectele noastre întunecate în ceva luminos, iertător. Filmele lui Tim Burton vorbesc mult despre asta”, a mai spus aceasta.
Monica Bellucci și regizorul Tim Burton au fost surprinși într-o ipostază romantică la mai bine de 15 ani după prima lor întâlnire. Fotografiile au fost făcute în Madrid, în februarie anul trecut, iar în aceeași perioadă, cuplul a fost surprins sărutându-se în fața celebrului hotel The Ritz Paris în Ziua Îndrăgostiților.