Nelu Vlad, liderul formației Azur, a fost diagnosticat cu hematom cu creier după ce i s-a făcut rău chiar în timpul unui concert. Artistul și-a pierdut vederea și echilibrul, însă nu a vrut să îşi dezamăgească fanii şi a ținut morțiș să urce pe scenă.
Nelu Vlad a ajuns de urgență pe mâinile medicilor după ce i s-a făcut rău la un concert. Investigațiile medicale efectuate în urma episodului au relevat prezența unui hematom inoperabil pe creier. Din nefericire, cadrele medicale au confirmat că intervenția chirurgicală nu este o opțiune viabilă. Cu toate acestea, liderul formației Azur este internat în prezent la Spitalul din Cluj, unde i s-a administrat un tratament menit să îl ajute să își revină.
„Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu. Am
Nelu Vlad rămâne internat în spital
Nelu Vlad a dezvăluit că a efectuat analize și investigații medicale cu doar o săptămână înainte de apariția simptomelor, iar rezultatele nu indicau nimic alarmant: „Sunt internat de pe 27 ianuarie, până pe 10 februarie cred că o