Mihai Trăistariu s-a săturat de viața de burlac și își dorește să întemeieze o familie numeroasă. Iată ce a declarat artistul despre viitoarea sa soție.
Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, iar după ce a împlinit frumoasa vârstă de 43 de ani, artistul a decis să facă o schimbare în viața sa. Celebrul cântăreț nu își mai dorește relații de scurtă durată, ci vrea să se așeze la casa sa. Mihai Trăistariu este pregătit să renunțe la burlăcie, însă are o condiție pentru cea care îi va deveni soție.
Mihai Trăistariu a decis să își întemeieze o familie numeroasă
Mihai Trăistariu s-a născut într-o familie numeroasă, iar acum își dorește să renunțe la burlăcie și să își întemeieze la rândul său o familie cu mulți copii. Artistul nu ține să se căsătorească, însă este pregătit pentru o relație serioasă.
„Nu disper acum și nu cred că n-o să-mi găsesc vreodată relația perfectă. Adică știu ce vreau, știu că sunt băiat isteț, am o situație financiară bună. Îmi doresc o grămadă de copii, că la maică-mea au fost 15 frați, la taică-miu zece, noi suntem patru, deci am gena asta”, a spus încrezător Mihai Trăistariu.
Mihai Trăistariu își dorește să își proiecteze viitoarea soție
Mihai Trăistariu își dorește o parteneră, însă înainte de a spune marele DA în fața altarului, artistul are o condiție. Cântărețul a recunoscut că îți dorește să își proiecteze propria soție în viitor, deoarece vrea să facă pasul cel mare alături de o persoană robot. Artistul speră ca visul lui să devină realitate în această perioadă a sărbătorilor.
„Mi-aș face o firmă care să construiască roboți, din ăia de îi vedem în filme.