Mădălina Apostol a murit la vârsta de 40 de ani. Ce a transmis Hamude Dawoud în urma tragediei?!
Familia și apropiații au condus-o ieri pe ultimul drum, într-un moment extrem de greu pentru cei care au cunoscut-o și iubit-o. Fiul cel mare al Mădălinei Apostol a vorbit despre pierderea mamei sale și despre momentele de suferință prin care trec acum cei rămași în urmă. Imaginile cu tânărul de 22 de ani stârnesc un val de reacții în mediul online. Pe lângă mesajele de condoleanțe, au existat și persoane care l-au criticat pe băiat.
"Dumnezeu să vă țină sănătoși că ați primit cea mai frumoasă și cea mai bună educație de la un om extrem de bun extrem de sufletist un om care voia să vadă pe toată lumea bine cu atât mai mult pe voi așa că n-am cum să spun nici
Fiul Mădălinei Apostol vorbește pentru prima dată după moartea mamei sale
Fiul cel mare a avut prima reacție publică, mărturisind că, în aceste momente, își dorește să stea departe de agitația din spațiul public. Tânărul de 22 de ani a precizat că, dacă va simți pe viitor nevoia să vorbească, va ieși public și va oferi mai multe detalii, însă acum îi este foarte greu, la fel cum este dificil pentru întreaga familie. A ținut să sublinieze că este foarte mândru de tot ceea ce mama lui a făcut de-a lungul vieții pentru familia lor.
„Noi dorim să ținem totul în momentele acestea foarte privat. Aș vrea să le transmit oamenilor că a fost o femeie foarte bună, și-a dorit ca fiecare dintre voi să vă amintiți de ea într-un mod bun. A ajutat foarte multă lume. Nu am nimic de comentat mai mult în momentul ăsta. E foarte greu pentru toată lumea. Probabil voi ieși în viitor și voi face mai multe declarații.(...) Sunt mândru de ce a făcut cât a fost în viață pentru noi și, cum a spus și tatăl meu, ea era femeia care punea o farfurie de mâncare pentru oricine intra în casă. O femeie generoasă. Tot ce s-a întâmplat a fost un simplu accident nefericit și vă rog să ținem cont de ea, de noi", a spus Tony.
Citste continuarea AICI!