Marele fotbalist Diego Maradona, care a împlinit de curând 60 de ani, a fost internat în spitalul Sanatario Ipensa, din La Plata, Argentina.
Se pare că celebrul fotbalist nu are probleme cu coronavirusul, ci mai degrabă, o depresie, motiv pentru care a decis să fie sub observația medicilor specialiști. Maradona nu va fi prezent la meciul echipei sale.
Pe 28 octombrie, Maradona a fost plasat în izolare după ce s-a aflat că a fost contact direct al unui apropiat care a avut simptome de coronavirus motiv pentru care medicul lui a ținut să precizeze că starea lui de sănătate din acest moment nu are legătură cu virusul.
„Nu are legătură cu coronavirusul. Nu știu numărul exact de zile cât va sta în spital, dar va fi la clinică cel puțin trei zile, pentru a-l face bine. Diego nu e genul care acceptă ușor ajutorul, așa că a trebuit să-l forțăm un pic. Nu e niciun centru de dezintoxicare, nu e cazul acum.
Este știut faptul că Diego Maradona a fost internat în spital în 2004 datorită unor probleme cardiace și a unir deficiențe respiratorii cauzate de consumul de cocaină.
Maradona, afectat de lipsa părinților săi
Maradona a fost văzut ultima oară de ziua sa, pe 30 octombrie, la meciul echipei sale împotriva lui Patronato.
„Diego nu părea să se simtă bine. Este un pacient cu multă presiune în viața sa și trebuia ajutat.
Un apropiat al fostului fotbalist a spus că Maradona nu se afla într-o stare prea bună la ziua lui de naștere.
„Diego era cu adevărat jos.