Ies la iveală noi detalii cutremurătoare din ancheta crimei comisă la Timișoara. Concluziile criminaliștilor!
Oamenii legii vor să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia de la Timișoara. Anunțul despărțirii sau refuzul fetei a reprezentat pentru Mirel Dragomir un șoc emoțional pe care nu l-a putut gestiona. Tânărul a înjunghiat-o pe studenta la Medicină până când a obosit, raportul IML arătând că tânăra avea zeci de lovituri la nivelul gâtului și toracelui.
„O socotea ca pe propria lui marfă. Loviturile sunt atât de multe pentru că el nu poate să conceapă că o pierde și în asemenea cazuri să știți că lovește până obosește. Am fost tot timpul suspicios, când din cercul de bănuiți erau descriși unii ca adevăraţi îngeri. Surpriza apare mai degrabă când ești interesat să eforezi într-un astfel de simbol de blândețe”, a declarat specialistul criminalist, Tudorel Butoi, la observatornews.ro. Potrivit datelor din dosar, imediat după crimă, ucigașul a lăsat-o pe Andreea într-o baltă de sânge, și-a închis telefonul mobil și a plecat din oraș.
Mirel Dragiomir, criminalul din Timișoara, și-a recunoscut fapta:" Îmi amintesc că am lovit-o de 5-6 ori"
Ajuns în fața anchetatorilor, Mirel și-a recunoscut fapta și a povestit cu lux de amănunte cum a omorât-o pe Andreea Morega. A susținut că avea o relație de iubire cu victima, iar crima s-a produs pe fondul geloziei, însă martorii audiați de procurori au menționat că Andreea era doar prietenă cu sora ucigașului și nu avea niciun fel de relație amoroasă cu fratele ei, însă băiatul ar fi dezvoltat o obsesie bolnăvicioasă.
„Din luna octombrie am o relație de iubire cu Andreea iar în ultima lună am simţit-o mai distantă. În data de 22.03.2024, în timp ce ne aflam la apartamentul părinţilor mei, am observat că Andreea tasta pe telefon şi am crezut că vorbeşte cu cineva. Am întrebat-o cu cine discută iar ea a refuzat să îmi spună cu cine se conversa. Am încercat să îi iau telefonul din mână şi ea l-a ținut strâns.
Citește continuarea AICI!