Lionel Messi şi-a condus tatăl pe ultimul drum. Gestul care l-a făcut să reacționeze vehement!
După o perioadă în care s-a confruntat cu probleme de sănătate, Jorge Messi, tatăl și fostul agent al lui Lionel Messi, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o clinică din Rosario, la vârsta de 68 de ani. Funeraliile au avut loc duminică, iar pe rețelele sociale au apărut câteva imagini de la cimitir, dintre care una singură cu Starul argentinian, îmbrăcat în negru, cu mâinile în buzunar și capul în pământ.
Federaţia Argentiniană de Fotbal şi Barça, care l-a primit pe Messi la vârsta de 13 ani, au fost printre primele care şi-au transmis condoleanţe. „FC Barcelona îi mulţumeşte lui Jorge Messi pentru angajamentul său faţă de clubul nostru, pentru că i-a încredinţat începuturile şi anii strălucitori ai carierei de fotbal a fiului său, Leo”.
Leo Messi, decizie radicală la înmormântarea tatălui său!
Așa cum era de așteptat, la cimitirul El Prado s-au prezentat zeci de jurnaliști, însă aceștia nu au putut realiza ce și-au propus.
Echipa de avocați a lui Lionel Messi a anunțat că va demara proceduri legale împotriva unor publicații argentiniene care ar fi încălcat dreptul la viață privată al familiei fotbalistului în timpul ceremoniei de rămas-bun pentru tatăl său, Jorge Messi, la Rosario, anunță Daily Sport.
Jorge Messi se lupta de mai mult timp cu o boală grea
Primele semne publice ale stării de sănătate delicate a lui Jorge Messi au apărut pe 18 iunie, în ziua debutului Argetinei la Cupa Mondială 2026. În acea zi, imaginea cu Lionel Messi plângând pe teren a devenit virală şi a generat imediat îngrijorare, notează agerpres. Când jurnaliştii l-au întrebat motivul stării sale emoţionale, căpitanul argentinian a răspuns cu o frază care a declanşat alarmele: „Ceva care nu are legătură cu sportul. Am avut nişte zile dificile şi complicate”.
Cine a fost Jorge Messi
Jorge Messi a fost una dintre cele mai importante persoane din viața și cariera lui Lionel Messi, fiind omul care i-a fost alături încă de la primii pași în fotbal și care a avut un rol decisiv în drumul său spre Barcelona. Pe măsură ce cariera lui Messi a evoluat, tatăl său și-a asumat și responsabilitățile legate de negocierile financiare și contractuale, devenind una dintre figurile centrale din anturajul fotbalistului.
Newell’s Old Boys, clubul din Rosario la care Lionel Messi a jucat în perioada junioratului, înainte de a pleca în Europa, a confirmat la rândul său decesul și i-a adus un omagiu pe rețelele sociale.
„Un cunoscut suporter leproso (așa cum sunt numiți fanii lui Newell’s), om de afaceri și tatăl căpitanului naționalei Argentinei, Lionel Andrés Messi. Jorge a fost sprijinul și omul care, alături de soția sa, Celia Cuccittini, a susținut cu viziune, rigoare și afecțiune cariera celui mai bun jucător din toate timpurile. Prezența și îndrumarea sa constantă, din culise, au fost esențiale pentru a-l sprijini pe Lionel la fiecare pas, de la începuturile sale în Malvinas și până la gloria supremă a fotbalului mondial. Îți mulțumim că l-ai învățat să iubească aceste culori ”, a scris clubul pe X.